Schitul „Acoperământul Maicii Domnului” Valea Seacă are un nou egumen

La poalele Munților Rarău, în Duminica a patra a Triodului, așezământului monahal cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” Valea Seacă, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, i-a fost rânduit un nou călăuzitor duhovnicesc. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, protosinghelul Rafael Petraru a fost instalat în demnitatea de egumen în după-amiaza zilei de 2 martie 2025, de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar.

După slujba Vecerniei iertării, săvârșită sub protia arhim. Valerian Radu, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, numeroși credincioși alături de un sobor de preoți și diaconi l-au întâmpinat pe ierarh în sunet de bucium la sfântul locaș din inima Bucovinei. Preasfinția Sa a fost întâmpinat cu pâine și sare, dar și cu flori de către membri ai familiei Nisioi, ctitori ai ansamblului monastic.

În continuare, în Paraclisul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” al Schitului Valea Seacă, a avut loc instalarea noului egumen al schitului aflat sub ocrotirea Maicii Domnului. Dintre cei prezenți la evenimentul istoric pentru credincioșii acestor meleaguri îi amintim pe arhim. Mihail Balan, exarh de zonă, pr. Aurel Goraș, protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, arhim. Valerian Radu, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, precum și alți slujitori ai mănăstirilor și parohiilor din împrejurimi și nu numai. Părintele exarh Mihail Balan a dat citire actului prin care chiriarhul locului l-a numit în funcția de egumen pe protos. Rafael Petraru, de metanie de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cel care în ultimii ani a împlinit ascultarea de paracliser al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

După citirea rugăciunilor de binecuvântare, Preasfințitul Părinte Damaschin i-a oferit părintelui toiagul, obiect care simbolizează autoritatea, responsabilitatea și buna păstorire pe care le are de îndeplinit în cadrul obștii monahale încredințate lui de Dumnezeu.

Evocând neîntrerupta grijă și dragoste a Născătoarei de Dumnezeu pentru cei care îi înalță rugăciuni cu evlavie, numărul impresionant de credincioși prezenți și jertfa ctitorilor acestui așezământ, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de încurajare pentru noua ascultare la care a fost chemat părintele protosinghel, punctând că în întregul parcurs al vieții de monah, de la Sihăstria Putnei la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, a cunoscut mai multe chipuri de viețuire, exemple demne de urmat în ceea ce înseamnă crucea de păstor duhovnicesc.

Preasfinția Sa a transmis gândul de binecuvântare și mesajul întâistătătorului eparhiei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, lecturând cele zece îndemnuri cuprinse în Decalogul unui stareț, text alcătuit special de cârmuitorul eparhiei pentru a-i ghida pe îndrumătorii de obști.

La final, noul egumen a mărturisit faptul că acest moment „nu este unul doar de bucurie duhovnicească, ci mai ales un moment de reală asumare și conștientizare a uriașei responsabilități, deoarece chemarea la slujire este chemare la jertfă”. Protos. Rafael Petraru a adus mulțumiri tuturor celor care i-au fost aproape în această zi și în întreg urcușul duhovnicesc, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, vrednicului de pomenire Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, părinților duhovnicești și trupești, familiei ctitoririlor, obștii și tuturor fiilor duhovnicești.

În semn de recunoștință pentru vizita arhierească, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a primit în dar o icoană cu chipul Maicii Domnului, replică a odorului făcător de minuni de la Mănăstirea Rarău, donat după 1538 de domnul Moldovei, Petru Rareș. Înaintea acestei icoane, Sandu Tudor, unul dintre inițiatorii mișcării de revigorare duhovnicească Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim, cel care a devenit mai târziu părintele martir Daniil de la Rarău, a desăvârșit cunoscutul „Imn Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu”.

Irina Ursachi