Revărsare de bucurii duhovnicești a adus Praznicul Înălțării Domnului în sufletele tuturor celor prezenți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” – Catedrala Arhiepiscopală astăzi, 25 mai 2023, zi în care sunt pomeniți cei care s-au jertfit pentru libertate și pentru credința ortodoxă, eroii neamului românesc.
În mijlocul pelerinilor și al obștii monahale s-au aflat ierarhii Arhiepiscopiei Sucevei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar.
Credincioșii prezenți s-au bucurat de Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită de cei doi arhierei pe un podium special amenajat în incinta ansamblului monastic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, și slujitori ai mănăstirii care adăpostește moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.
La momentul rânduit, diaconul Cristian Valentin Diaconu a fost hirotonit întru preot, iar monahul Antonie Comănescu a primit hirotonia întru ierodiacon pe seama Catedralei Arhiepiscopale, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat, în contextul Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, înțelesul duhovnicesc al celor trei părți ale troparului sărbătorii Înălțării Domnului, în care este concentrată întreaga teologie a praznicului: Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor, cu făgăduința Sfântului Duh, încredințându-se ei, prin binecuvântare, că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii.
Preasfinția Sa a adus în atenție trei cuvinte cheie care se desprind din textul imnului, învățături pentru îmbogățirea vieții duhovnicești: slava, bucuria și binecuvântarea, și a subliniat felul în care acestea se împletesc în legătura omului cu Dumnezeu. „Când ne împlinim menirea pe acest pământ, când ascultarea pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o este făcută ca pentru Dumnezeu, cum zice Sfântul Apostol Pavel, nu ca pentru oameni, atunci Îl preaslăvim pe Dumnezeu. Și Dumnezeu ne va preaslăvi. (…) Bucuria aceasta, a ucenicilor, era o bucurie pe care ei au primit-o prin făgăduința Sfântului Duh și de aceea praznicul de astăzi, al Înălțării Domnului, în vechime era legat, și mai mult decât este astăzi, de praznicul Cincizecimii, al Pogorârii Sfântului Duh. De fapt, era o singură sărbătoare până prin secolele al IV-lea și al V-lea și de abia după aceea au devenit două sărbători de sine stătătoare la un interval de 10 zile. Ce învățăm de aici? Dumnezeu trimite și o altfel de bucurie decât ne-am așteptat noi. O bucurie tainică, o bucurie lăuntrică, o bucurie nu numaidecât determinată de cele ce vedem și de cele ce le simțim cu ochii fizici. Ci o bucurie prin promisiune. O bucurie prin făgăduință. Poți să fii în boală și să te bucuri? Iată că da. Pentru că avem un Dumnezeu care ne-a făgăduit că poate să ne ridice din boala respectivă. Poți să fii în primejdii, poți să fii în război și cu toate acestea, înlăuntru, nu prin cele din afară, să simți o bucurie din partea lui Dumnezeu. Da, poți! De ce? Pentru că Dumnezeu a făgăduit, El fiind Domnul Păcii, că El poate să aducă pace. (…) Cine seamănă în jurul său dezbinare, ură, împărțire, cine nu poate, nu are capacitatea să stea împreună cu ceilalți, cine se izolează, cine nu militează pentru pace și pentru unire, nu poate să primească binecuvântarea lui Dumnezeu. Dar acela care știe să ierte, acela care știe să lase dintr-a lui de dragul păcii și de dragul unității, acela da, după cuvântul prorocului David, primește binecuvântare de la Dumnezeu, după chipul binecuvântării pe care ne-a lăsat-o ca ultim moment văzut din viața de pe pământ Domnul Hristos la Înălțarea Sa.”
A urmat săvârșirea slujbei Parastasului pentru eroii din toate timpurile și din toate locurile, cei care s-au jertfit pentru țară, neam și credință, potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anul 1920, când s-a stabilit ca în ziua Praznicului Împărătesc al Înălțării Domnului să fie comemorați eroii neamului românesc.
În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic i-a mulțumit Preasfinției Sale pentru cuvântul exegetic și a prezentat două dintre cele mai recente publicații ale Editurii Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Îndrumări pastorale pentru Taina Sfântului Botez și o lucrare semnată de Înaltpreasfinția Sa, Îndreptar de spovedanie, 86 de tipologii.
„Fiecare profesie își are păcatele ei. Și atunci, pentru că de foarte multe ori încercăm să ne spovedim de păcatele inerente săvârșite, uităm să le spunem pe cele legate de profesie care, de altfel, fac parte din viața noastră. Aproape 24 din 24 de ore, cu câteva ore de odihnă, le afierosim profesiei. Și aici veți găsi păcatele, sau mai bine spus întrebările pe care ar trebui să vi le adreseze un părinte duhovnicesc legat de profesie și nu numai de profesie. Așadar, cei care sunteți interesați de aceste două noi apariții le găsiți astăzi la pangarul Mănăstirii Sfântul Ioan. În teritoriu încă nu au ajuns, pentru că lucrările au apărut abia ieri. Vă asigur că o să vă placă.”
Totodată, Înaltpreasfinția Sa i-a invitat pe toți cei prezenți la hramul mănăstirii din data de 2 iunie, când este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, ale cărui moaște se află în Cetatea Sucevei pe care o ocrotește neîncetat, fiind cunoscut ca grabnic ajutător și mare făcător de minuni.
„De luni vom începe pregătirile pentru pomenirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, din ziua de 2 iunie, când este prăznuit liturgic, așa cum este rânduiala Sfintei noastre Biserici. Pe 24 iunie se prăznuiește, tot liturgic, momentul mutării moaștelor Sfântului Ioan cel Nou din Catedrala veche, din Biserica Sfântul Gheorghe Mirăuți, aici, la Catedrala nouă, cum era numită. Așadar, cei care doriți să vă implicați în această frumoasă pregătire o puteți face. Părintele stareț, părintele mare eclesiarh, desigur, vă așteaptă cu o floare pentru baldachinul care va fi împodobit în fața Paraclisului Sfântului Mitropolit Anastasie Crimca.”
Credincioșii au fost binecuvântați la final prin stropire cu apă sfințită de către Părintele Arhiepiscop Calinic, nu înainte ca Înaltpreasfinția Sa să citească, alături de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, rugăciunile pentru dezlegare și pentru sănătate.
În întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au fost oficiate astăzi slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât la 10 martie 1920 ca pomenirea sufletelor eroilor neamului românesc să se facă la Praznicul Înălțării Domnului.
Prin hotărârile sinodale din 1999 și 2001, această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.
Irina Ursachi