La Denia din Sfânta și Marea Miercuri ne este adusă înainte iubirea femeii păcătoase, care a turnat mir de nard curat pe capul Mântuitorului, anticipând ritualul înmormântării Sale, în opoziție cu revolta ucenicilor, mâniați pentru risipa făcută, ambele atitudini fiind înveșnicite în paginile Sfintei Evanghelii.
Iubiţi credincioși și credincioase, cititori şi cititoare,
Despre ziua de miercuri, 12 Nissan (5 aprilie), anul 30 d.Hr., numai Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu fac referire directă la cele petrecute cu două zile înainte de răstignirea Mântuitorului.
Miercuri, Iisus nu a mai mers la templu, ci a preferat să petreacă toată ziua în Betania (Matei 26, 6), împreună cu ucenicii Săi. Era un fel de linişte dinaintea furtunii. Le-a vorbit apostolilor despre Pătimirile Sale, ce urmau să aibă loc curând: „Ştiţi că peste două zile vor fi Paştile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit.” (Matei 26, 2) şi totodată I-a întărit, vorbindu-le despre Învierea Sa.
În Ierusalim, nemulţumirea căpeteniilor începea să se intensifice. Arhiereii şi bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului din acel an, Caiafa. S-au sfătuit cum să-L prindă pe Iisus, fără a isca tulburare în popor, mai ales că pentru poporul lui Israel era o perioadă sfântă, – Săptămâna Azimelor – , de pregătire pentru Praznicul Paştilor (Matei 26, 3-5; Marcu 14, 1-2; Luca 22, 1-2). Dar mai era încă ceva: deşi aveau motivul să-L prindă şi să-L condamne, nu se ivise încă prilejul potrivit.
Spre seară, pe când Iisus cina în casa lui Simon Leprosul, după mărturia a doi evanghelişti, s-a apropiat de El o femeie. Sfântul Evanghelist Matei ne spune că „s-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui pe când şedea la masă” (Matei 26, 7); această păstrare a anonimatului femeii poate fi un semn al faptului că nu o cunoştea sau nu a vrut să îi dea numele.
Sfântul Evanghelist Marcu – scriind după mărturia lui Petru – o descrie aproximativ în aceleaşi cuvinte. În plus, el spune că mirul era de nard curat şi că femeia, nemaiavând răbdare, a spart gâtul îngust al vasului de alabastru (Marcu14, 3). Reacţia ucenicilor este şi ea surprinsă asemănător. Ucenicii s-au mâniat pentru risipa făcută, considerând că era mai bine dacă mirul s-ar fi vândut, iar banii ar fi fost împărţiţi săracilor (Matei 26, 8-9; Marcu 14, 4-5).
La prima vedere nu înţelegem de ce ucenicii îşi puneau problema banilor. Dar dacă ne gândim că un asemenea vas cu mir costa aproximativ trei sute de dinari, iar ziua de muncă – cum ni se dă de înţeles din Pilda lucrătorilor – era de un dinar, înţelegem că acest vas putea fi cumpărat cu banii obţinuţi într-un an de muncă; dacă nu cumva mai bine, ţinând cont şi de zilele de sărbătoare, când nu se lucra. Iisus îi mustră, luând apărarea femeii care, ţine El să precizeze, a îndeplinit ritualul Său de înmormântare (Matei 26, 12; Marcu 14, 8). În plus, El o asigură că fapta ei plină de iubire va fi consemnată pentru totdeauna în Evanghelie (Matei 26, 13; Marcu 14, 9).
Momentul ungerii lui Iisus este prezentat în toate cele patru Sfinte Evanghelii, însă descrierile nu sunt similare: personajele, locul, modul ungerii şi chiar scopul diferă de la un evanghelist la altul. Cronologia ar fi următoarea: prima ungere, care este relatată de Sfântul Evanghelist Luca (cap. 7), are drept protagonistă o femeie „păcătoasă” şi se petrece pe la mijlocul activităţii publice a lui Iisus, în casa lui Simon fariseul. Ea a spălat picioarele lui Iisus cu lacrimi şi le-a şters cu părul capului, ungându-le apoi cu mir, drept pentru care a dobândit iertarea păcatelor, ca rod al iubirii însoţite de pocăinţă.
Ce-a de-a doua ungere este descrisă de Sfântul Evanghelist Ioan (12, 3-8) şi are loc cu şase zile înaintea Pătimirilor Mântuitorului, în casa lui Lazăr şi a surorilor sale, în Betania. Cea care îndeplineşte acest ritual este Maria, care unge picioarele lui Iisus, ştergându-le cu părul capului, pentru ziua îngropării Sale, adică a lui Iisus Care merge spre răstignire. La Maria din Betania se manifestă iubirea plină de recunoştinţă pentru învierea lui Lazăr şi de adorare faţă de persoana Mântuitorului. În acest caz, singurul revoltat de risipa făcută este Iuda, al cărui comportament este descris cu duritate.
Cea de-a treia şi a patra ungere sunt practic similare; Sfântul Evanghelist Matei (26, 6-13) şi Sfântul Evanghelist Marcu (14, 3-9) au consemnat gestul femeii „anonime”, răsplătit atât de generos de Iisus.
Inspirată de episodul ungerii lui Iisus de femeia păcătoasă, monahia Casia a alcătuit cântarea ce se cântă în cadrul Deniei din Sfânta și Marea Miercuri, ce se săvârșește marți seara. Pentru frumuseţea şi profunzimea conţinutului, voi reda textul în întregime: „Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiţă şi tânguindu-se, a adus Ţie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoţi cu norii apă din mare; pleacă-te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în rai, în amiazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată milă”.
Imediat după fapta acestei femei iubitoare este prezentată fapta reprobabilă a lui Iuda, tocmai pentru a se sublinia contrastul accentuat între cele două extreme şi a prezenta puternica tensiune, în creștere cu fiecare zi care se scurgea.
Sfinţii Evanghelişti şi Matei consemnează aproape identic trădarea lui Iuda Iscarioteanul, care s-a dus din proprie iniţiativă la arhierei, cerând bani pentru a-L da pe Iisus în mâinile lor (Matei 26, 14-16; Marcu 14, 10-11). Sfântul Evanghelist Matei – bun cunoscător al scrierilor vechi-testamentare – menţionează şi preţul vinderii: treizeci de arginţi, aşa cum fusese profeţit de prorocul Zaharia (11, 13).
Sfinţii Evanghelişti Luca (22, 3-4) şi Ioan (13, 2, 7) pun fapta lui Iuda pe seama diavolului ce a intrat în el. Iuda a fost dezamăgit să constate că Iisus voia să instaureze o împărăţie ce nu avea nimic pământesc în ea. Decepţionat, întrucât nădăjduia să ocupe o funcție înaltă, nu i-a mai rămas decât să scape de acest Mesia trădător al idealurilor sale şi să plece în căutarea altuia. Abia când a văzut toată pătimirea lui Iisus a conştientizat greşeala făcută. Era însă prea târziu.
RUGĂCIUNEA ZILEI DE MIERCURI
(alcătuită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților)
Doamne, Atotputernice și Mult-îndurate, Iisuse Hristoase, Cel ce înainte de Paşti cu două zile Te-ai întristat în Betania, vorbindu-le apostolilor despre dărâmarea Ierusalimului şi despre cea de-a doua Ta venire, mă rog Ţie, în această zi de miercuri, ziua vinderii Tale, de către ucenicul cel viclean, pentru treizeci de arginţi, să primeşti şi lacrimile mele ca mir de mult preţ, pentru că Te-am întristat cu mulţimea păcatelor mele.
Răscumpără-mă, Doamne, de sub puterea păcatului, a trădărilor şi a vânzătorilor şi ajută-mi ca în toate zilele vieţii mele să fac voia Ta, și astfel să Te primesc în casa sufletului meu, precum Te-au primit odinioară Simon Leprosul, Simon fariseul și Zaheu vameșul, Lazăr din Betania şi surorile sale Marta şi Maria.
Îndură-Te şi de mine, Mult-milostive, Doamne, ca să nu Te mai vând precum acel Iuda, răstignindu-Te și eu cu faptele şi cugetele mele cele rele, ci mă învrednicește de Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.