Pomenile au menirea să uşureze sufletele celor morţi, fiind dovada dragostei care nu-i uită pe cei care nu mai sunt şi care este mai puternică decât moartea. Slujba de pomenire – parastasul – este mijlocul prin care noi ne alăturăm, prin rugăciune, celui răposat şi ne înfăţişăm lui Dumnezeu cu rugăciunile noastre, pentru ca El, singurul în măsură, mai ales dacă în viaţă nu s-a spovedit niciodată, să ierte păcatele celui adormit.
Biserica a rânduit pomenirea colectivă a celor adormiți îndeosebi în zilele de sâmbătă, prin săvârşirea Sfintei Liturghii şi, respectiv, a parastasului de obşte. Însă, pentru cei adormiţi ne putem ruga în orice zi, fie acasă, fie la biserică, fie la morminte.
De ce se fac pomenirile sâmbăta? Pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul S-a pogorât la iad (I Petru 3, 18-19; 4, 6), ca să-i elibereze din el pe toţi cei din veac adormiţi. Este ziua recreării şi a restaurării, a biruinţei celor ce au făcut din lumea aceasta un triumf al morţii.
Prima sâmbătă a Postului Mare, numită și Sâmbătă Sfântului Teodor, este prima dintre cele șase sâmbete ale postului în care se face pomenirea de obște a celor adormiți.
Coliva, în jurul căreia facem pomenirea, simbolizează trupul celui care moare şi învie întocmai bobului de grâu (I Corinteni 15, 36-38). Datina de a face colivă datează din secolul al IV-lea, fiind legată de o minune săvârşită de Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron în timpul împăratului Iulian Apostatul.
Tradiția afirmă că acest împărat, dorind să întineze prima săptămână de post din Postul Sfintelor Paşti, a poruncit ca toate alimentele din piaţă să fie stropite cu sângele jertfelor aduse idolilor. Atunci Sfântul Teodor, după mărturia patriarhului Nectarie al Constantinopolului, s-a arătat în vis arhiepiscopului Eudoxie (360-369), deconspirând intenţia împăratului şi sfătuindu-l să fiarbă grâu, pentru a-l împărţi creştinilor, izbăvindu-i astfel de idolatrie.
Colacul închipuie veşnicia. Prin aducerea colacilor exprimăm năzuinţa noastră de a adera la darul lui Dumnezeu Cel fără de început şi fără de sfârşit, spre dobândirea vieţii de veci. Vinul aduce aminte de aromatele şi balsamul cu care a fost uns trupul Mântuitorului. Lumânările care însoţesc aceste jertfe simbolizează credinţa în nemurire.
Pomenile au menirea să uşureze sufletele celor morţi, fiind dovada dragostei care nu-i uită pe cei care nu mai sunt şi care este mai puternică decât moartea. Slujba de pomenire – parastasul – este mijlocul prin care noi ne alăturăm, prin rugăciune, celui răposat şi ne înfăţişăm lui Dumnezeu cu rugăciunile noastre, pentru ca El, singurul în măsură, mai ales dacă în viaţă nu s-a spovedit niciodată, să ierte păcatele celui adormit.
