Faptul că Iisus a lăcrimat ne încredințează că El, ca Om deplin, a trăit bucuriile și supărările celor din jurul Lui, arătându-și, prin aceasta, apropierea de toți prietenii sau potrivnicii. Și, împreună cu cei din Ierusalim care veniseră să le consoleze pe cele două surori pentru moartea fratelui lor, L-au însoțit pe Iisus la mormântul lui Lazăr, care era o peșteră, cu o piatră așezată la intrare (Ioan 11, 38).
Sfântul Evanghelist Ioan, în capitolul 11, versetele 1-45, este singurul dintre evangheliști care a reținut în paginile Evangheliei sale minunea învierii lui Lazăr din Betania, o localitate situată cam la cincisprezece stadii (6 km) de Ierusalim (Ioan 11, 18). Sfinții Părinți au rânduit ca acest text să fie citit în Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr.
Lazăr fiind bolnav, surorile lui, Maria – cea care a uns cu mir pe Domnul și I-a șters picioarele cu părul capului ei – și Marta, au trimis veste lui Iisus, zicându-I: „Doamne, iată, cel pe care îl iubești este bolnav”. Iar Iisus, auzind, a zis: „Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească”.
Și după încă alte două zile de ședere în locul în care era, Iisus le-a zis ucenicilor Săi: „Să mergem iarăși în Iudeea”. Însă ucenicii I-au răspuns nedumeriți: „Învățătorule, acum iudeii căutau să Te ucidă cu pietre, și iarăși Te duci acolo?”. Iisus a răspuns: „Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că el vede lumina acestei lumi; iar dacă umblă cineva noaptea se împiedică, pentru că lumina nu este în el”. După care El le-a spus: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc”. Deci I-au zis ucenicii: „Doamne, dacă a ador- mit, se va face bine”. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbește despre somn ca odihnă. Deci atunci Iisus le-a spus lor pe față: „Lazăr a murit. Și Mă bucur pentru voi, ca să credeți, că n-am fost acolo. Dar să mergem la el”. Deci ajunși la marginea satului, Marta, întristată că Iisus nu a răspuns prompt chemării lor (Ioan 11, 3), a alergat într-un suflet înaintea Lui și I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.” (Ioan 11, 21). Atunci Iisus, văzând-o tulburată de pierderea fratelui ei, i-a zis: „Fratele tău va învia.” (Ioan 11, 23). Și Marta, neînțelegând această promisiune a lui Iisus, I-a zis: „Știu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi.” (Ioan 11, 24).
Interesant este faptul că, spre deosebire de saduchei, Marta credea în învierea morților. Și pe fondul acestei credințe, Iisus i S-a descoperit ca înviere și viață, zicând: „Eu sunt învierea și viața; cel care crede în Mine, chiar dacă va muri, viu va fi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?” (Ioan 11, 25-26). Venise vremea împlinirii profeției: „Morții Tăi vor trăi și trupurile lor vor învia.” (Isaia 26, 19). Această încredințare este întărită de răspunsul Martei: „Da, Doamne. Eu am crezut că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume.” (Ioan 11, 27).
După această discuție, Marta s-a dus în grabă și a chemat pe Maria să vină și să-L întâmpine pe Hristos; „Deci Maria, când a venit unde era Iisus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, zicându-I: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Iisus, când a văzut-o plângând și pe iudeii care veniseră cu ea plângând și ei, a suspinat cu duhul și S-a tulburat întru Sine. Și a zis: Unde l-ați pus? Zis-au Lui: Doamne, vino și vezi. Și a lăcrimat Iisus. Deci ziceau iudeii: Iată cât de mult îl iubea.” (Ioan 11, 32-36).
Faptul că Iisus a lăcrimat ne încredințează că El, ca Om deplin, a trăit bucuriile și supărările celor din jurul Lui, arătându-și, prin aceasta, apropierea de toți prietenii sau potrivnicii. Și, împreună cu cei din Ierusalim care veniseră să le consoleze pe cele două surori pentru moartea fratelui lor, L-au însoțit pe Iisus la mormântul lui Lazăr, care era o peșteră, cu o piatră așezată la intrare (Ioan 11, 38).
Ajunși la mormânt, Iisus a zis: „Ridicați piatra”. Atunci, Marta I-a zis: „Doamne, miroase, că este a patra zi”. Atunci, Iisus i-a zis: „Nu ți-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” (Ioan 11, 39-40).
Și după ce au ridicat piatra, Iisus, ridicându-și ochii spre cer s-a rugat, zicând: „Părinte, Îți mulțumesc că M-ai ascultat. Și Eu știam că întotdeauna Mă asculți, dar pentru mulțimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis. Și zicând acestea, a strigat cu glas mare: „Lazăre, vino afară!”.
Și, deși îi erau legate picioarele și mâinile „cu fâșii de pânză și fața lui era înfășurată cu mahramă”, îndată a ieșit, fiind, totodată, izbăvit de putreziciune; atunci, Iisus a zis: „Dezlegați-l și lăsați-l să meargă.” (Ioan 11, 41-44).
Era o anticipare a ceea ce urma să se întâmple cu fiecare om în parte; omul urma să fie dezlegat de osânda morții prin moartea și învierea lui Hristos Care, înainte de a Se răstigni, Și-a vizitat prietenii, pentru ca după înviere bucuria lor să fie deplină împreună cu El. Mai mult, prin tot ceea ce a făcut Mântuitorul, putem spune că n-a fost decât o chemare pentru toți oamenii de a deveni prietenii Săi.
Și mulți dintre iudei, văzând minunea, au crezut în el (Ioan 11, 45). Mulți au crezut, fiind biruiți de minune, iar acest fapt i-a făcut pe mai-marii iudeilor, arhierei, farisei sau alți membri ai Sinedriului, în frunte cu Caiafa, să hotărască uciderea lui Iisus (Ioan 11, 47-53), dar și a lui Lazăr căci, din cauza lui, mulți dintre iudei mergeau și credeau în Iisus (Ioan 12, 10).
În fața unor astfel de minuni nu poate nimeni să rămână indiferent.
Așadar, să ieșim din moartea patimilor și a păcatelor, ca unii care știm că nimeni care este în Hristos nu mai cunoaște amenințarea morții, mărturisind zilnic, așa cum o facem în fiecare an la Vecernia plecării genunchilor de la Rusalii: „Nu este, Doamne, moarte pentru robii Tăi, când ieșim din trup și venim la Tine, Dumnezeule, ci mutare de la cele triste la cele bune și vesele; este odihnă și bucurie”.