Astăzi, 28 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurat de preoți și diaconi, a săvârșit slujba de sfințire a noii săli de ședințe a Consiliului Județean Suceava, Sala Unirii, amenajată în curtea interioară a Palatului Administrativ. Din soborul slujitor a făcut parte părintele Viorel Ilișoi, consilier eparhial în cadrul Sectorului Economic-Financiar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și părintele arhim. Serafim Grigoraș, starețul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.
La eveniment au participat membrii deliberativului județean, dintre care îl amintim pe domnul Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.
La final, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a rostit un cuvânt de mulțumire, amintind totodată deschiderea Arhiepiscopiei în împreuna-lucrare de slujire.
„Vă mulțumim pentru că ați rânduit ca începutul să se facă în această sală și cu o rugăciune de binecuvântare. Vă transmitem din partea Părintelui Arhiepiscop Calinic tot gândul cel bun, toată disponibilitatea de împreună -lucrare și rugăciunea Înaltpreasfinției Sale de binecuvântare, ca cele pe care le hotărâți, le rânduiți aici, să fie spre binele comunității pe care și noi, și dumneavoastră o slujim. Har, pace, binecuvântare, luminare de Sus, astfel încât gândurile pe care le avem să fie bune, frumoase și luminoase ca Suceava; Bucovina noastră dragă să fie acolo unde îi este locul.”
În continuare, în Sala Unirii Bucovinei cu Țara s-a desfășurat prima ședință a deliberativului județean în format fizic de la începutul pandemiei.
Sala a fost inaugurată odată cu semnarea protocoalelor de colaborare între Consiliul Județean Suceava și Municipiul Chișinău și raioanele Ștefan Vodă, Sângerei și Rîșcani. Cu o capacitate de 200 de locuri, sala va putea fi folosită și de alte entități, precum societatea civilă, în diferite acțiuni și evenimente. Pe peretele exterior sunt gravate în lemn pasaje care ilustrează momente importante din istoria Bucovinei.
Irina Ursachi