De frica păgânilor, creștinii nu cutezau să ia trupul Noului Mucenic Ioan și să-l îngroape. Capul tăiat și trupul plin de răni zăceau nebăgate în seamă, necinstite așa cum se cuvenea. Ba mai mult, din prea multa sa mânie, eparhul cetății a interzis creștinilor din Cetatea Albă să-l îngroape creștinește pe Sfântul Ioan.
O dată cu venirea nopții, Dumnezeu face prima minune de după martiriul Sfântului, trimite îngerii să tămâieze trupul părăsit: „Se vedeau o mulţime de făclii aprinse arzând pe locul acela, precum şi trei bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe, strălucitoare, tămâind împrejurul trupului Sfântului Ioan şi cântând cu dulceaţă cântări sfinte.”[1]
Un necredincios iudeu din cetate, care avea locuinţa aproape de locul unde zăcea trupul sfântului, văzând această arătare minunată a îngerilor, a crezut că acolo au venit preoţii creştini, care încălcând porunca eparhului, s-au apucat să-l prohodească pe martir şi să-i ia trupul spre a-l îngropa. De acea el luă un arc şi încercă să-i săgeteze, cu gândul de a-i ucide pentru neascultarea lor. Dar iată că o altă minune s-a petrecut: mâinile îi rămân lipite de arc şi de săgeata nelegiuirii sale pentru toată noaptea, fără ca acest iudeu să se mai poată clinti din loc. Astfel a petrecut toată noaptea, chinuindu-se în acea încordare. În zorii zilei, bărbaţii minunaţi şi lumina strălucitoare se făcură nevăzute, iar oamenii din cetate alergau să-l vadă pe acel arcaș care, uimit și rușinat, avea să spună tuturor cele petrecute. Abia după mărturisirea întregii sale nelegiuiri, iudeul primeşte izbăvire prin puterea şi lucrarea lui Dumnezeu.[2] Văzând că a primit îndurare, mișcat până în adâncul inimii de cele întâmplate, a ridicat mâinile spre cer și cu lacrimi a strigat: „Și eu, Doamne, voiesc să fiu creștin!”[3]
Auzind povestea arcașului iudeu, eparhul, cuprins de spaima ca nu cumva să pățească ceva, a dat creștinilor poruncă să ia trupul Sfântului Ioan și să-l îngroape.[4]
Trecând mai multe zile după moartea Noului Martir, vânzătorul Reiz, fiind mustrat de cugetul său și cunoscând că Dumnezeu lucrează prin Sfântul Ioan, și-a pus în minte să fure trupul din cimitir și să-l ducă în țara sa spre închinare.
„Oare se căise Reiz de urâta faptă, pierzătoare de suflet, ce săvârşise faţă de mucenicul şi voia să-şi răscumpere greşeala? Avea în gând altă răutate: ca să arate prin aceasta lumii că Ioan a fost de credinţa lui cea papistăşească! Sau să asvârle oasele mucenicului în apele mării, spre a li se pierde urma!”[5]
Când Reiz și oamenii lui au început să sape, Sfântul Ioan s-a arătat în vis preotului dreptmăritor al bisericii din Cetatea Albă și i-a spus:
„Scoală-te curând și grăbește-te a merge la cimitir, pentru că Frâncu, care a încercat a mă ademeni la papistășie și apoi m-a defăimat cu atâta răutate înaintea eparhului cetății, vrea să fure corpul meu!”[6]
Astfel, preotul a alergat către mormânt, zădărnicind planul nebunesc al lui Reiz, iar a doua zi a povestit creștinilor cele întâmplate, preamărind pe Dumnezeu, care face lucruri mai presus de gând prin Sfântul Ioan.
Urmare a acestei minuni a fost mutarea sfintelor moaște, cu mare procesiune, în biserica Cetății Albe, fiind așezate în Sfântul Altar, aproape de Sfânta Masă.
Bucură-te, că o copilă, la moaștele tale fiind, viu te-a simțit;
Bucură-te, că moaștele tale mir au izvorât;[7]
Va urma …
[1] Simeon Florea Marian, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, schiţă istorică, Tipografia Carol Göbl, Bucureşti, 1895, p. 16.
[2] Florin Grigorescu, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava în viaţa credincioşilor, Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2003, p. 24.
[3] Al. Lascarov – Moldoveanu, Viaţa Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, nr. 6-7, iunie – iulie 1956, p. 88-89.
[4] Simeon Florea Marian, op. cit., p. 17.
[5] Pr. Anton I. Popescu, Viaţa, pătimirile şi minunile Sfântului Mucenic Ioan cel Nou ce s’a zis şi de la Suceava, Tipografia Sfintei Mitropolii a Olteniei, Craiova, 1943, p. 39.
[6] Simeon Florea Marian, op. cit., p. 18.
[7] Viața și Acatistul Sfântului Marelui Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (2 iunie), Icosul al 7-lea, Editura Crimca, Suceava, 2021, pp. 43-44)