Prima zi a anului bisericesc, 1 septembrie 2022, a reprezentat și începutul noului an școlar pentru elevii și preșcolarii Grădiniței și Școlii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Un moment deosebit pentru școala care îl are ca ocrotitor pe Sfântul din Cetatea Sucevei îl constituie organizarea, începând din această toamnă, a cursurilor de nivel gimnazial.
Festivitatea de deschidere a anului școlar 2022-2023 a debutat cu săvârșirea slujbei Te Deum în cadrul căreia au fost înălțate rugăciuni de mulțumire către Preamilostivul Dumnezeu pentru aceste zile binecuvântate. Slujba a fost oficiată de către un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte arhid. Ionuț Isopescu, consilier eparhial în cadrul Sectorului Educațional-Teologic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, arhim. Vartomeu Chira, protoiereii Ionel Doru Budeanu și Minu Mititelu ai Protopopiatelor Suceava I și Suceava II, precum și slujitori ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, între care arhid. Mihai Bogdan Hrișcă, director al instituției de învățământ.
Alături de elevii și preșcolari emoționați și de părinții acestora, la evenimentul desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, au participat și reprezentanți ai autorităților locale și ale Inspectoratului Județean Suceava, cadre didactice, precum și membri ai consiliilor administrative ale celor două instituții.
Anul acesta, prima zi de școală nu a fost numai pentru grupa mică și clasa pregătitoare, proaspeți absolvenți de grădiniță. În premieră, a fost și începutul clasei a V-a pentru absolvenții primei generații de învățământ primar din Școala „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.
La finalul slujbei, prof. Maria Doncean, director al școlii, le-a urat tuturor bun-venit, exprimând bucuria reîntâlnirii în cadrul ceremoniei de deschidere după doi ani în care perioada pandemică a împiedicat desfășurarea unor astfel de evenimente.
„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Calinic, grădinița și școala noastră și-au deschis porțile după 2 ani în care începutul de an școlar a fost mai modest, fără evenimentul de deschidere, fără prezența părinților, fapt care a umbrit bucuria începerii, dar nu întru totul. Iată, astăzi ne bucurăm să avem aproape copii, părinți, invitați și, odată cu începutul anului nou bisericesc, ne dorim să fie un început bun pentru toți, pentru copii, pentru personal, pentru cadrele didactice, pentru părinți. Să avem un an cu liniște, cu sănătate, cu împliniri, cu bucuria lucrului bine făcut. Copiii grădiniței noastre au așteptat cu mari emoții această zi și își doresc ca anul acesta școlar să fie bucuroși, să fim împreună liniștiți și să avem sănătate, să putem să ajungem cu bine la sfârșitul anului școlar. Le dorim succes tuturor și le mulțumim pentru încrederea acordată.”
Arhid. Ionuț Isopescu le-a vorbit copiilor, părinților și dascălilor despre elementele care ajută la dezvoltarea tinerilor și la obținerea unui rod bogat la vremea recoltei și a transmis gândul de binecuvântare părintească al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.
„Este un moment plin de emoție pentru fiecare dintre noi, dar mai ales pentru voi dragi elevi, cei ce purtați ghiozdanul pe spate și marcați, prin aceasta, prima zi de școală. Ne cuprinde și pe noi, cei mari, un fior, un sentiment aparte, când ne amintim de pașii repezi pe care-i făceam spre școală, la început de septembrie. Un mare înțelept spunea că un copil este ca un pom care are nevoie, pentru a rodi, de pământ, de apă și de soare. Pământul este adus de către dumneavoastră, părinții, care vă îngrijiți în permanență de buna creștere a copiilor. Însă educatorii, învățătorii și profesorii vin în sprijinul dumneavoastră și udă pământul cu apă, contribuind, astfel, la dezvoltarea bagajului de cunoștințe, a experiențelor și a trăirilor copilului, întărind bazele celor șapte ani de acasă. Și așa cum Mântuitorul îi cheamă pe cei însetați să se adape din izvorul Său cel nesecat, așa și dascălii voștri vă așteaptă astăzi, dragi copii, să vă împărtășească din experiența și cunoștințele lor. Vă veți întreba, poate, dacă mai are nevoie de ceva acest pom pentru a da roade bune și gustoase. Ei bine, copacul are nevoie și de soare. Astfel, la pământul părinților, la apa profesorilor, vine Biserica, vine soarele cu cerul său, care reprezintă lumina lui Dumnezeu. Căci școala are nevoie, parcă mai mult ca niciodată, de cerul credinței, de Dumnezeu ca sens al vieții, ca izvor al înțelepciunii și al libertății.”
Festivitatea a continuat cu alocuțiuni ale reprezentanților autorităților locale și ale delegaților Inspectoratului Județean Suceava și s-a încheiat cu întâlnirea sau reîntâlnirea cu dascălul mult iubit și cu descoperirea sălilor de clasă.
În Școala „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților la nivel preșcolar (grădiniță cu program prelungit) sunt înscriși 235 de copii, iar la nivel primar beneficiază de școlarizare un număr de 100 de elevi.
Irina Ursachi
Album foto AICI.