Pentru cine studiază istoria Sucevei, unul dintre aurtorii a cărui studii sunt necesare pentru a cunoaşte anumite detalii din această istorie locală, este de bună seamă Rudolf Gassauer născut în Suceava la 12 septembrie 1885, trecut la cele veşnice acum 70 de ani, la 16 ianuarie 1952 După absolvirea Şcolii primare şi a liceului la Suceava, va merge pentru studii universitare la Viena, unde va frecventa cursurile Facultăţii de Istorie şi Geografie între 1904 – 1908, după care obţine şi doctoratul în istorie. Revenit la Suceava va preda la Gimnaziul Superior – Gr.-Ort. Obergymnasium, devenit din 1918 Liceul „Ştefan cel Mare”, între 1909 – 1940. În acelaşi timp va îndeplini şi funcţia de custode al Muzeului din Suceava.
Preocupările ştiinţifice l-au determinat să efectueze sondaje şi cercetări arheologice la Cetatea Şcheia din Suceava, cetate începută de Petru I Muşatinul, apoi va efectua cercetări la Cetatea de Scaun Suceava, la unele monumente bisericeşti, cum ar fi la urdujeni, la Putna, Dragomirna. În urma cercetărilor arheologice multe din piesele descoperite au fost aduse la Muzeul de istorie – Suceava, îmbogăţind astfel colecţiile de arheologie şi de numismatică ale muzeului.
Preocupat de istoria culturii, profesorul Rudolf Gassauer releva un mare merit al celui ce a fost profesorul Ştefan Nosievici, pentru care a avut cuvinte de apreciere susţinând că în calitatea e profesor de muzică al Gimnaziului Superior Gr. ort, Obergymnasium din Suceava, a sădit în sufletele elevilor săi dragostea de muzică şi de cântare corală. După moartea lui Ştefan Nosievici, Ciprian Porumbescu avea să preia funcţia de dirijor al corului şi, totodată înfiinţează în cadrul Gimnaziului şi un cvintet instrumental cu care avea să dea mai multe concerte în Suceava.
Profesorul Rudolf Gassauer a îmbinat într-o ţinută academică activitatea de catedră şi cea de cercetare. Printre lucrările ştiinţifice publicate amintim Muzeul oraşului Suceava, Suceava, 1926; Contribuţii la istoria Sucevei şi a împrejurimii, Suceava, Tip. Herman Beiner, 1927.
A fost unul dintre renumiţii numismaţi, astfel explicându-ne şi publicarea unor studii în acest sens : Tipuri de monete moldoveneşti inedite – cu tabelă de monete, Suceava 1933; Bucovinensia – catalogul medaliilor, plachetelor, insignelor din Bucovina, Suceava , 1935
Un loc aparte în lucrările de specialitate îl ocupă Beiträge zur Kulturgeschichte der Bukowina, München, 1941.
În 1940 pleacă la Weimar, apoi se va stabili în Sigmaringen, unde se va şi stinge din această viaţă, cu gândul la Suceava natală la colecţia sa muzeistică lăsată în Suceava.