! mă rog ţie, Sfântă Fecioară,
îmi sunt mie prea grea povară,
luminat de tine, străluceo,
poate un an-doi oi mai duce-o,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !
! mă rog ţie sfântă şi sfântă
trupuşorul mi-l înmormântă,
cu mânurile-ţi de tămâie
osicioarele-mi le mângîie,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !
! numai tu vezi ce nu se vede
numai tu crezi ce nu se crede,
numai tu-mi vezi inima moartă,
trupul care-abia o mai poartă,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !
! luminat de tine străluceo,
poate un an-doi oi mai duce-o,
dar mă rog cu toată fiinţa
mântuie-mi de-acum suferinţa,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !
! luminează-mi încă şi încă
tu în ceruri rană adâncă,
frumuseţe sfântă şi rană,
tu, Fecioară fără prihană,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !
(Cezar Ivănescu, Fragmente din Muzeon, Editura Cartea Românească, 1982, p. 194; în volumul Irina Nicolaescu, Sergiu I. Nicolaescu, Rugăciunile poeţilor, Antologie de poezie religioasă românească, ediţia a II-a, Editura Paralela 45, Piteşti, 2002, pp. 141-142)