Revederea Promoției 2014 la zece ani de la absolvire

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Calinic, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava, în data de 7 Septembrie s-a desfășurat o frumoasă serbare a recunoștinței față de dascăli: Revederea Promoției 2014 la zece ani de la absolvire.

Invitația la acest eveniment emoționant a fost adresată „Celor care ne-ați educat/ Ne-ați sfătuit și ajutat,/Celor care cu drag ne-ați luat de mână/ Până când și noi am luat cunună, / Pe muntele cunoașterii să urcăm, / De viața sufletului să nu uităm;/ Orizontul vieții noastre să-l lărgim, / Oameni ce vă fac cinste să devenim!/ Bisericii lui Hristos chiar pietre vii/ Zidite de voi, profesorii noștrii! (Preot Pedagog Cătălin-Teodor Popescu).

Programul a debutat în Paraclisul Seminarului Teologic cu Slujba Acatistului și Sfânta Liturghie în sobor de preoți și diaconi. Sfântul Altar și strana au fost neîncăpătoare de mulțimea foștilor elevi, însoțiți de profesorii clerici, care au adus lui Dumnezeu mulțumire, întrucât promoția 2014 a fost prima generație a Seminarului Teologic din Suceava cu două clase paralele, grație efortului regretatului director si profesor emerit Silvestru-Ionuț Țurcă. În continuare, după relatarea istoricului seminarului de către ex-inspectorul de specialitate P.C. Pr. Hostiuc Gheorghe, urmat de directorul de atunci și de acum al instituției, P.C. Arhid. Bogdan-Mihai Hrișcă, ce și-a exprimat bucuria revederii în cuvântul inaugural, s-a oficiat slujba de pomenire pentru profesorii și colegii mutați la Domnul: Î.P.S. Arhiepiscop Pimen,  pr. prof. Silvestru-Ionuț Țurcă, prof. Grigore Rusu, prof. Elena-Lidia Rump, prof. Pavel Gherghiceanu și colegii de generație, teologii: Cosmin Bîșcă și Ioan-Lucian Băișanu.

După o scurtă pauză, presărată cu îmbrățișări călduroase pline de emoția revederii, a început ora fesivă în sala de clasă sub genericul ,,O oră după zece ani. S-a strigat catalogul de către diriginții prof. Mirela Griguță și prof. Marcel Puha, iar elevii au venit cu tema pentru acasă făcută: au prezentat într-o atmosferă veselă realizările profesionale și familiale. S-a ținut un moment de reculegere pentru lipsa de la prezență a celor doi colegi. Pentru ei familiile îndoliate invitate în numele lor, au scris evoluția lor după absolvire, prea devreme întreruptă de ceasul despărțirii, momente ce au adus lacrimi în ochi tuturor participanților ce au rămas cu amintirea vie a prezenței lor printre noi din timpul anilor seminarului.

În continuare, profesorii și-au exprimat bucuria și aprecierea lor pentru aceste momente pline de emoții, sfătuindu-ne să ne urmăm cu devotament misiunea, fiecare în domeniul său de activitate, după care s-a vizionat un power-point de cinci minute cu prețioase amintiri ale anilor petrecuți la școala mistuită de flăcări în 8 Ianuarie 2015, noi fiind ultima generație ce am absolvit acolo. La final, în calitate de șef de promoție și de organizator, înainte de a merge la masa festivă, am recitit ,,Poemul de mulțumire ” în douăzeci și cinci de strofe, alcătuit la finalul clasei a 12-a, din care voi reda primele trei strofe ca lait-motiv al acestui eveniment.

„Seminarul cu toții am absolvit

Bucurie Dumnezeu ne-a dăruit!

Această zi mare a sosit,

Când fiecare se simte împlinit!

 

Acum noi ne vom risipi

Unde Dumnezeu va rândui

Dar clasa noastră în veci va dăinui

În rugăciune toți ne vom întâlni.

 

Deși am terminat clasa a 12-a

Unii pe alții nu ne vom uita

Ci cu râvnă vom veghea

Să ne păstrăm unitatea”.

                                                                                  (Pr. Cătălin-Teodor Popescu)