Înțeleptul Rege Solomon spunea: “O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.”(Proverbe 17.22).
În viața fiecăruia dintre noi se perindă momente de fericire și de tristețe…
Cuvântul “fericire” și-ar pierde, poate sensul de n-ar fi raportat la “tristețe” !
Ș-apoi, după cum frumos spunea Nichita Stănescu :”Pe pământ, tot ce viază, are nevoie, din când în când, să mai și plângă”.
Există o tristețe apăsătoare, dar și o întristare luminoasă…
Tristeţea este înnegurată când se referă la invidie, care este întristarea în raport cu calităţile sau succesele altuia, când se referă la starea infractorilor care suferă rigorile legii sau când descrie starea celor ajunşi în iad.
În mod obişnuit această tristeţe este generată de sentimentul eșecului, al ratării scopului prețios al vieții; este sora depresiei ce bântuie astăzi într-o societate confuză și buimacă !
În contextul acesta, Mark Twain afirma : “Nu există nimic mai trist, dacât un tânăr…pesimist”.
Întristarea luminoasă este fie o manifestare a pocăinţei, fie o stare prin care se exprimă solidaritatea cu cei ce suferă.
Când este expresie a pocăinţei, ea trebuie să fie însoţită întotdeauna de nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu “Care voieşte ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.” ( I Timotei 2.4 ).
Mântuitorul Însuși spune în Predica de pe munte:”Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.” (Matei 5.4).
Tristețea este așadar un zid între două grădini…
“Zidurile” pe care le construim în jurul nostru ne pot feri uneori de tristețe, dar și de … fericire !
O posibilă soluție ar putea fi aceasta : “Nu planta copacul tristeții în inima ta ! Recitește în fiecare dimineață Cartea Bucuriei !” (Omar Khayyam)
Gândește așa : “Nu sunt vrednic să mă las tristeții, fiindcă n-am întristat dinadins astăzi, nici pe altcineva .” ( Marc Aureliu ) !
😊
Curaj!
Părintele profesor Silvestru Țurcă de la Seminarul Teologic Mitropolitul Dosoftei, Suceava
