Adevărat a Înviat!
Dragă A.B.,
După cum putem constata fiecare, societatea contemporană ne pune înainte o ofertă largă și diversificată de produse alimentare, mai accesibile decât în alte timpuri, mult mai apetisante, astfel încât exercițiul înfrânării, sau al abținerii de la a mânca mai mult decât ne este necesar, este, parcă, din ce în ce mai greu de realizat.
În Pateric (o carte care conține diferite povestiri cu caracter pedagogic din viața unor părinți deosebiți) citim despre un bătrân pustnic, care, dorind să se înfrâneze chiar de la a bea apă câteva zile, într-un post mai aspru, își punea mereu înainte un pahar cu apă proaspătă. Întrebat de alți părinți de ce face aceasta, el a răspuns: „pentru că văzând paharul plin cu apă înaintea mea, mai multă sete şi poftă să-mi fie, şi să mă silesc să pătimesc şi să rabd, ca mai multă plată să iau de la Dumnezeu”. Deși suntem probabil departe de statura duhovnicească a acestui părinte, înțelegem totuși că, deși într-o lume cu multe „provocări gastronomice” este mai greu să te înfrânezi, răsplata primită de la Dumnezeu este pe măsură; și asta trebuie să ne dea putere.
După cum afirmi, „Dumnezeu iubește oamenii înfrânați”, și asta pentru că înfrânarea ne este fiecăruia de folos. Știm că excesele alimentare și alimentația nesănătoasă au numeroase consecințe negative pentru trup (de exemplu, studiile de specialitate arată că circa 30-40% din formele de cancer sunt evitabile, fiind dezvoltate datorită unor abuzuri alimentare sau din cauza consumării unor alimente nesănătoase). Trupul nostru este darul lui Dumnezeu dat fiecăruia dintre noi, este „templul Duhului Sfânt” (I Corinteni 6, 19; II Corinteni 6, 16; Romani 8, 9), locașul în care Dumnezeu dorește să locuiască și de aceea trebuie să-l prețuim. „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva” (I Corinteni 6, 12), spune cuvântul Scripturii. Avem libertatea de a consuma diferite alimente, dar unele dintre ele nu ne sunt de folos, ci, dimpotrivă, sunt nocive pentru noi. Consumându-le în exces distrugem trupul nostru, „templul Duhului Sfânt”, darul lui Dumnezeu pentru noi.
Dar efectele negative ale alimentației necorespunzătoare se răsfrâng și asupra sufletului. Lăcomia deschide adesea drumul altor rele: ne pierdem echilibrul duhovnicesc (nu mai avem dispoziție pentru rugăciune, pentru faptele bune, pentru a-l înțelege pe cel care este în nevoie), devenim mai leneși, mai apatici, suntem mai înclinați, în general, spre împlinirea celor trupești în detrimentul celor duhovnicești. Este greu să-ți ancorezi mintea să gândească cele bune și inima să dorească cele vrednice de dorit, dacă nu reușești să pui frâu gurii.
Cum putem birui această patimă?
Prin pași mici, dar consecvenți. Stabilindu-ne un program alimentar zilnic, calculându-ne necesarul pentru fiecare masă, consumând alimente cât mai naturale/sănătoase, dat fiind că multe alimente nocive sunt „îmbunătățite” cu diferite substanțe, care dincolo de a ne da senzația de sațietate, ne fac să dorim să le consumăm din ce în ce mai des, și, mai ales, completând hrana pentru trup cu hrana pentru suflet (citind o carte bună, o pagină din Sfânta Scriptură, meditând, făcând ceva util pentru cel de lângă noi). Pentru a evita mâncatul „din plictiseală” sau „din stres” este necesar să ne organizăm bine activitatea zilnică, să petrecem timp de calitate și „să nu pierdem timpul”, pentru că e prețios. Să facem ceva util între mese, pentru ca gândul nostru să nu fie permanent la mâncare. Să fim concentrați asupra unor activități valoroase pentru noi, să nu fim împrăștiați, pentru că împrăștierea este începutul răutăților, după cum spunea un părinte sfânt.
Și poate mai important decât toate cele amintite anterior, biruim, spunându-i lui Dumnezeu, în glas de rugăciune, neputința noastră, cerându-i ajutorul pentru a depăși momentele și neputințele peste care nu putem trece singuri, pentru că pe El îl numim „Tatăl nostru”; și Tatăl nostru, Care primește orice jertfă și orice efort pe care le depunem pentru fi mai buni, mai sănătoși trupește și sufletește, mai aproape de El și de cei de lângă noi, nu ne lasă la greu.
Arhid. prof. Hrișcă Bogdan – Mihai
