Răspunsul ierarhului – 9 iunie 2022

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Înaltpreasfinția Voastră…

«Ploaie, Doamne, cu stropi mari să-nmoi sufletele tari,

Ploaie, Doamne, cu stropi reci să-nmoi sufletele seci.»

Nu cu mult timp în urmă „unii” vă numărau butoaiele cu agheasmă, mai nou „unii” vă numără distincțiile și premiile pe care le-ați acordat. Ce urmează să vi se mai numere?

La noi în Arhiepiscopie într-adevăr nu existau asemenea practici … Exista însă obiceiul să fie promovați …., să fie îmbunătățit …., să fie protejați … și astfel ……” Biserica din Bucovina timp de 30 de ani, puțin câte puțin. Înțelegem că adepții …. își trăiesc cu anevoie frustrările (în chin, suspin și jale).

În încheiere v-am întreba, cum ați da definiția apoftegmei: «Calul moare de drum lung și prostul de grija altuia»?”

C.D.

Hristos S-a înălțat! Apropos de supărările unora, faptul că la hramul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou „a plouat cu diplome” arată respectul nostru față de toți cei care au fost și sunt implicați în lucrarea Bisericii. În plus, este un An Jubileu și, ca atare, trebuie să-l onorăm pe măsura împlinirii celor 500 ani de la sfințirea Bisericii „Sfântul Gheorghe”. Astfel, fără a supăra pe cineva, anii mulți atrag de la sine ordine și medalii pe măsură, în așa fel încât nimeni dintre cei implicați în lucrarea Bisericii să nu rămână în acest an și în anii următori neevidențiați. Cât despre ploaia atât de necesară, Dumnezeu a binecuvântat pământul Sucevei chiar în seara premierei documentarului dedicat Sfântului nostru ocrotitor. Se pare că nu a fost prea deranjat de ploaia de premii. Nădăjduim că va trimite ploaie îmbelșugată și de acum înainte. Doamne, ajută!

„Hristos S-a înălțat”

Am aflat de curând că Biserica „Sfântul Onufrie” din Mănăstioara Siret va redeveni schit. Asta este voința Lui Dumnezeu, ca această biserica să fie salvată de la distrugere. În același timp am o întrebare pe care doresc să o adresez celor îndreptățiți să -mi răspundă: Comunitatea din Mănăstioara va aparține de schit drept parohie? Din ce se știe, preotul nostru care este de 20 de ani la noi va pleca în altă parohie și mă bucură, dar și întristează în același timp. Acest preot merită o parohie mai bună, cu oameni care au respect față de preot și Biserică .La noi în Mănăstioara s-a pierdut respectul în general, nu doar față de preot. Vă mulțumesc!”

H.P.

Adevărat S-a înălțat! Schitul își va păstra specificul lui, iar parohia, specificul ei. Cât despre plecarea părintelui, momentan, încă nu poate fi vorba. Doamne, ajută!