Răspunsul ierarhului – 8 februarie 2025

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic,

Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop,

Vă scriu cu o nelămurire.

Uneori este cel mai bine și simplu să luăm cuvânt de la duhovnic, dar se poate ca duhovnicul să nu fie/să nu se facă disponibil pentru foarte lungi perioade, chiar nici pentru lucruri mai importante ca spovedaniile.

Timpul este pentru noi toți timpul oamenilor și se poate întâmpla să găsim că un ierarh poate să găsească sau să aleagă să își facă mai mult timp pentru întrebările, nelămuririle sau tulburările noastre, decât un preot. Căutăm îndrumare sau cuvânt acolo unde se poate.

Lucru pentru care suntem întotdeauna recunoscători.

Nelămurirea este următoarea:

Dumnezeu nu a avut și nu are margini, așa știm. Dar iadul nu face parte din Dumnezeu. Atunci înseamnă că Dumnezeu Se termină acolo unde începe iadul?

Dar Dumnezeu nu are margini. Atunci de ce există ceva care nu este cuprins de/în Dumnezeu?

Sărut dreapta.”

A.G.

Doamne, ajută!

Icoana Învierii – Pogorârea la Iad a Mântuitorului contrazice sistemul dumneavoastră de gândire.

Dumnezeu este iubire. Ori iubirea lui Dumnezeu nu poate fi limitată, cum nu poate iubirea unui părinte față de propriul copil să fie limitată. Acesta este și unul dintre fundamentele slujbelor pentru cei adormiți, care pot sensibiliza iubirea lui Dumnezeu ca uneori să repete coborârea la Iad și să-i scoată prin rugăciunile Bisericii pe cei exonerați de păcate.

Pace și bucurie!

„Doamne, ajută!

Poate întrebarea mea pare penibilă, dar aș vrea să știu totuși o părere mai avizată. Știu că ideal este să stai la slujbă de la început până la final. Însă întrebarea mea ar fi următoarea: dintre a ajunge la biserică înainte de începerea Liturghiei și plecarea după momentul „Să luăm aminte! Sfintele, Sfinților!” și a ajunge la biserică după Evanghelie (sau chiar după Daruri), dar a sta până la finalul slujbei, care ar fi varianta mai bine plăcută lui Dumnezeu? Iertați și binecuvântați!”

S.S.

Doamne, ajută!

Când urci pe un vapor, nu cobori în mijlocul mării și nici cu ceva mile înainte de liman, ci cobori în port. La fel este și cu Sfânta Liturghie, de la Amin la Amin.

Și ca să nu vi se fisureze barca sufletului, rămâneți și la predică.

Pace și multă răbdare!

„Cu deosebit respect și caldă îmbrățișare vă scriu din dragoste pentru cântăreții bisericești care nu sunt angajați. Când va fi posibilă o formă de angajare pentru aceste persoane? Pe an ce trece tot se cam împuținează numărul lor și se găsesc destul de greu.

Iertare pentru îndrăzneală.”

A.B.

Doamne, ajută!

De la venirea mea în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților am încercat să rezolvăm această situație prin acordarea de contribuții neclericale cântăreților, preluate în urma pensionării personalului auxiliar cu contribuție de la stat. Nu s-a reușit acest lucru pentru toți cântăreții bisericești, dar facem eforturi în acest sens. Având în vedere situația financiară a țării, cunoscută de altfel tuturor, este puțin probabil că vom reuși să primim în următoarea perioadă astfel de contribuții. Nu deznădăjduim, ci facem în continuare demersurile necesare.

Pace și mult bine!

„Ce hram mai poartă Mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” din Comuna Preutești, Satul Leucușești?”

A.M.C.

Doamne, ajută!

Al doilea hram al Mănăstirii „Sfântul Vasile cel Mare” din Comuna Preutești, Satul Leucușești, este praznicul Nașterea Maicii Domnului.

Pace și bucurie!