„Înaltpreasfinției Sale, părintele Arhiepiscop Calinic,
Înaltpreasfințite Părinte,
Sărut dreapta,
Scriu aici cu câteva întrebări care au produs multă confuzie după cuvântul de învățătură al părintelui arhimandrit Meletie Shattahi de duminică, 6 octombrie 2024, de la Sfânta Mănăstire Putna, după Sfânta Liturghie.
Am înțeles că dânsul este părinte consilier pe lângă Patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei și are în grijă Relațiile Externe precum și Diaspora Bisericii Antiohiei și a Întregului Orient.
Așadar nu este foarte clar de ce învățătura sfinției sale se dovedește a nu fi conformă cu învățătura Scripturii și Evangheliei Creștin Ortodoxe.
– adică nu ar mai fi fost nevoie de Hristos, ar fi ajuns ca cei doisprezece direct de la iudaism, prin lucrarea lui smerită și râvna lui, fără harul Lui Hristos? Atunci de ce a mai venit Hristos, dacă se putea și fără El?
Au mai fost și alții care și-au biruit firea predecesorilor lor, firea Părinților lor, înainte de el – Moise și Ilie. Dar au ajuns ei atât de înalți precum Hristos – și apoi de cum îl face Hristos pe Om? Totuși este evident că nu.
Hristos a fost poarta prin care Omul, omenirea a căpătat posibilitatea de a deveni în fiecare individ al ei – și apoi în totalitatea sa – atât de înaltă, încât să ajungă chiar până la Tatăl.
Nu s-a putut acest lucru prin iudaismul pur, fără de Hristos. Îi lipsea harul lui Dumnezeu care a fost întâi doar în Hristos, singurul, cel care a avut puterea de a se ridica nu doar de la pământ la cer, ci de la iad la Tatăl, și deci mai apoi, de a ridica toată omenirea (cu fiecare individ al ei, fiecare de pe unde ajunsese) de la iad până la Tatăl.
Hristos nu a făcut aceste învieri doar ca să arate oamenilor că este cu adevărat posibil să fie învinsă moartea și că El era Viața și deci avea această putere? Doar pentru a le dovedi celor care erau, sau celor care urmau să fie, necredincioși.
Dar este evident că El nu a fost pe pământ pentru a învia dintre cei care și-au îndeplinit și încheiat deja drumul pământesc, nu era acesta scopul său.
Aceasta o va face Antihrist și toți cei care vor lucra cu puterea lui, care îi vor înșela pe oameni și le vor aduce morții înapoi prin puterea iadului, chemându-le acestora doar sufletele înapoi și ținându-i în slujba lor.
– moartea a adus corupția sau corupția a adus moartea?
Nu a fost eroarea, decizia eronată a omului primordial de a NU asculta, păcatul său inițial (corupția sa), care a avut ca consecință căderea sa într-un loc unde există timp și deci moarte?
Și aceasta tocmai pentru a se spăla acest păcat (și toată înclinarea omului spre păcat) prin suferință.
De ce invers?
– sufletul este fiul nostru sau al Lui Dumnezeu?
Dacă sufletul – mântuirea lui – este marea – și singulara – responsabilitate a omului, totuși omul nu are și nici nu ar trebui să dezvolte drepturi parentale asupra sufletului său. Acesta este ieșit din Dumnezeu, este cu totul alt fel de făptură decât omul.
Omul are doar datoria de a duce sufletul care îi este încredințat, încredințare care se face într-un fel întotdeauna conform cu tăria genetică a individului, de la naștere până la Trecere, de la moarte până la Viață.
Este evident deci că omul nu este un părinte, ci un VEHICUL.
Aceste simple și aparent foarte firave deraieri de la dreapta Învățătură a Părinților Bisericii lui Dumnezeu pot duce la încolțirea unor simțăminte greșite, nocive, care pot fi fatale cel puțin pentru suflet – simțăminte care au legătură cu sinele, cu drepturile sinelui, cu slava, mândria și importanța individului.
Să ne ferească Dumnezeu pe noi toți cei mici de asemenea căderi iremediabile și să ne aducă în siguranță Acasă.
Sărut dreapta.
Cu foarte mult drag și îngrijorare.”
Doamne, ajută!
Întrucât nu cunosc conținutul integral al predicii, am cerut un punct de vedere părintelui stareț al mănăstirii. Răspunsul privind punctele invocate din predica părintelui Meletie îl puteți citi în următoarele rânduri:
Care a fost problema evreilor? Sau mai exact a „iudaizanților”? Problema a fost că nu s-au aprofundat în învățătură „cu smerenie”, așa cum am zis. Unei persoane care învață cu smerenie îi rămâne o singură alegere: să-L recunoască pe Domnul Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor. După întruparea Cuvântului, învățătura iudaică nu mai are decât rolul de îndrumare către Cuvântul divin. Iar dacă această învățătură iudaică duce la altceva decât Cuvântul, este falsă. După întrupare, Vechiul Testament a devenit o cheie de interpretare a Noului Testament, ceva care ne ajută să înțelegem că Iisus este Mesia cel profețit și că El este plinirea Legii pe care Dumnezeu a dat-o evreilor ca să îi conducă către El. Cum am putea înțelege toate semnificațiile jertfei de pe Cruce dacă nu am înțelege semnificația jertfelor din Vechiul Testament?
Diferența între iudaizanți, pe de o parte, și Moise și Ilie și toți profeții din Vechiul Testament, pe de altă parte, este că acești profeți au înțeles învățătura cu smerenie, dar ei n-au ajuns „atât de înalți precum Hristos”. Fiindcă o mântuire fără răstignire nu există; „Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Iisus Hristos și pe El răstignit”.
Deci tema pe care am pus aici accentul nu era mântuirea, ci smerenia.
În plus, tot smerenia duce la disponibilitatea, deschiderea pe care ucenicii au avut-o pentru a primi harul lui Hristos, lipsa ei făcând ca unii să se smintească și să plece de lângă El: „Și zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl. Și de atunci mulți dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi și nu mai umblau cu El.” (Ioan 6, 65-66).
Aici părintele Meletie s-a gândit în general la diferite minuni, din care nu pot fi excluse apriori alte învieri – spre folosul pentru cei înviați, desigur, ca toate minunile pe care le-a făcut Mântuitorul și le face Dumnezeu, în general.
Dumnezeu i-a spus omului că, în momentul în care va mânca, va „începe” să moară (a se vedea traducerile din limba ebraică din cartea „Iisus Mesia în Biblia ebraică” a Pr. Eugen Pentiuc). Prin urmare, neascultarea a deschis calea morții. Părintele vorbește aici de corupția pe care a început s-o lucreze moartea în om, adâncind prăpastia dintre el și Dumnezeu.
Trebuie să menționăm că omul nu a căzut într-un loc în care era timp (deci moarte). Timpul a luat „ființă” prin porunca lui Dumnezeu: „Să fie lumină! … și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi” (Facerea 1, 2, 5), ceea ce înseamnă că omul a fost creat în timp.
Omul este alcătuit din trup și suflet, deci omul nu are suflet cum are o haină, ci este suflet, și omul nu poartă sufletul precum se transportă un sicriu, ci este suflet. La fel este valabil și pentru trup. A folosit termenii de fiu și de poartă, pentru a face ușor vizibilă analogiile cu fiul mort al văduvei care era purtat în sicriu spre mormânt.
Când ne gândim la partea divină a mântuirii, sufletul, și omul întreg, este fiul lui Dumnezeu, adică Dumnezeu lucrează mântuirea omului, trup și suflet. Când ne gândim la partea omenească a mântuirii, sufletul devine un fiu al omului, adică omul lucrează mântuirea omului, trup și suflet. Nu se mântuiește omul decât prin ambele lucrări, lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului; una fără alta nu merge, altfel facem greșelile pe care celelalte biserici le-au făcut: dacă spunem că mântuirea este numai un dar de la Dumnezeu, ne facem ca protestanții care neagă orice rol omenesc pentru mântuire, iar dacă spunem că mântuirea este numai o străduință a omului, ne facem pe noi ca și catolicii care nu văd că există o mântuire decât prin fapte.
Iată un citat din predică, care are legătură cu lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului, care este un dar:
„Este adevărat că și convertirea sa a avut loc pe drumul Damascului, când persecuta Biserica lui Hristos și chiar Îl persecuta pe Hristos însuși pentru „iudaizare”. Dar chemarea sa prin harul divin a început încă în pântecele mamei sale, fiind „ales din pântecele mamei mele”. Ales pentru mântuire? Nu, pentru că mântuirea este un dar de la Dumnezeu și o străduință din partea omului, ci a fost ales pentru propovăduirea legii. Atât de mult l-a covârșit dragostea lui Hristos încât nu-și mai găsește scopul vieții sale departe de El și de propovăduirea legii lui. El a fost pus deoparte pentru o sarcină specială, l-a chemat și apoi i-a revelat adevărul despre Fiul și lucrarea Sa răscumpărătoare de pe cruce, pentru a evangheliza lumea neevreiască”.
În general, problema „sufletului” pe care Părintele Meletie a abordat-o în predică este una foarte dificilă și delicată deopotrivă. Sufletul plin de har este fiu, din punct de vedere al unirii (ca nuntă) dintre firea omenească și Hristos (Mirele), așa cum arată Sfântul Pavel când scrie despre „omul cel nou” (Efeseni 4, 24; Coloseni 3, 10; 1 Petru 1, 23); este fiu, adică rod al unirii dintre om și Hristos. Pusă într-o astfel de „cheie”, exprimarea Părintelui își află foarte ușor dezlegarea.
Vă mulțumim pentru întrebări și vă rugăm să iertați neîmplinirile. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască pace și lumina cunoștinței!”
Pace și mult bine!
„Doamne, ajută!
Cum aș putea scăpa de neliniștea care ne urmărește? Avem o vecină mai în vârstă, care are impresia că am vorbit urât de ea, că am bârfit-o, ceea ce nu e adevărat. Îmi amenință familia că o să cadă pe mine ce e mai rău, că va merge la toate bisericile să se roage să pățim ceva … Având copii mici mi-e frică. Știu că nu are nicio bază în spate și Dumnezeu știe care e adevărul. Ea este bolnavă și probabil din acest motiv nu își dă seama ce spune, dar nouă ne este frică, pentru că suntem oameni și mai avem și noi păcate și să nu cadă pe noi aceste blesteme.
Noi am discutat și cu părintele nostru duhovnic și a spus să nu ne facem nicio problemă, dar tot când ne întâlnim cu ea ne dă o stare de neliniște, câteodată ne arde fața destul de tare, mai ales când ne întâlnim cu ea.
Nu știm cum să facem pentru că am mai citit istorioare și am văzut că au fost situații când blestemele s-au prins, deși oamenii erau nevinovați și cei care au blestemat au fost considerați ca și criminalii.
Vă rog să ne ajutați cu un sfat.
Vă mulțumim!”
Doamne, ajută!
Sfatul părintelui duhovnic este cel mai potrivit. Stați liniștiți; dacă Dumnezeu s-ar potrivi la cât de mult se iubesc oamenii între ei, cred că am rămâne extrem de puțini pe Pământ.
Pace și bucurie!