Răspunsul ierarhului – 7 ianuarie 2021

raspunsul_ierarhului_cu_email

41. I.T.

„Înaltpreasfinția Voastră! De pe meleaguri bucovinene vă urez an nou cu bucurii și multă sănătate. Aș avea o întrebare care nu își găsește răspuns și care mă tulbură. Urmăresc transformările ce au loc de la o zi la alta la Mănăstirea Sfântul Ioan. Am observat că numărul diaconilor și preoților s-a triplat iar printre ei îi mai vedem si pe părinții mănăstirii care de ani buni se nevoiesc acolo. Cum de într-un timp atât de scurt au apărut în peisaj o mulțime de tineri acum diaconi și preoți și care sunt criteriile după care aceste hirotonii au fost făcute? Absolvenții de teologie sunt acum într-un adevărat maraton, iar smerenia este departe de ei. Aceasta este realitatea! Sunt niște canoane privitoare la vârsta hirotoniei pentru preoție tocmai pentru a asigura Bisericii un corp de slujitori maturi, care sa ofere prin vârsta lor o garanție că vor corespunde misiunii de îndrumători ai credincioșilor. Ori la vârstele fragede pe care acești tineri le au, aveți încrederea deplină că vor corespunde tuturor cerințelor? Ce credibilitate și ce experiență are un tânăr de 22-23 de ani ajuns preot? Și cum se poate săvârși hirotonia, întrucât examenul de capacitate preoțească s-a suținut în luna septembrie a anului 2020. Aceștia, făcuți în timpul anului, vor mai susține vreun examen? Am apreciat transparența Înaltpreasfinției Voastre până acum și nădăjduiesc un răspuns și pentru această întrebare care este pe buzele multor credincioși. Vă multumesc ! Doamne ajută!” (I.T.)

Stimată doamnă! Dincolo de faptul că în Gramata de numire în demnitatea de arhiepiscop este stipulată o astfel de prerogativă, aş vrea să vă spun că acele criterii după care au primit Taina Hirotoniei cei hirotoniţi pe seama Catedralei Arhiepiscopale din Suceava de la venirea mea sunt exact aceleaşi după care au fost hirotoniţi şi mitropolitul Iacob Putneanul – la 17 ani, ieromonah, iar la 26, episcop de Rădăuţi; mitropolitul Veniamin Costache – la 20 ani, ieromonah; mitropolitul Iosif Naniescu – la 17 ani, ierodiacon; patriarhul Teoctist – la 22 ani, ierodiacon; mitropolitul Antonie Plămădeală – la 22 ani, diacon; episcopul-vicar Gherasim Cucoşel Putneanul – la 22 ani, ierodiacon; arhiepiscopul Pimen al Sucevei – la 22 ani, ierodiacon; părintele Constantin Galeriu – la 25 ani, preot; părintele Toma Chiricuţă – la 25 ani, preot; or, regretatul părinte protopop Petru Lupăștean Barfă, hirotonit preot la 23 de ani.

Sunt doar câteva nume importante care, de foarte tineri, s-au pus în slujba Bisericii şi care chiar au fost performanţi în toate cele ale Bisericii; unii dintre ei au fost trecuţi şi în rândul sfinţilor.

Nădăjduiesc că exemplele date vă vor restabili liniştea de care aveţi nevoie. Iar, dacă doriţi, în timp, pentru şi mai multă linişte, am să vă prezint o listă cu toţi preoţii din eparhie şi vârstele la care au fost hirotoniţi. S-ar putea să-mi spuneţi, după ce veţi vedea acea listă, că pe aceştia i-am hirotonit cam târziu.

Sfântul Apostol Pavel spunea lui Timotei: „Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia.” (I Timotei 4, 12). Nu poate fi trecut cu vederea nici exemplul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, cel mai tânăr dintre apostoli, care, înainte de a-I urma Mântuitorului, pe la 20 de ani, a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. Iar pe Mântuitorul Iisus Îl întâlnim vorbind în Templul din Ierusalim la doar doisprezece ani, uimindu-i pe toţi bătrânii învăţători de lege cu înţelepciunea Sa (Luca 2, 42-47).

Cât despre părinții mănăstirii despre care spuneţi că „de ani buni se nevoiesc şi abia se mai văd dintre cei mulţi”, nu ştiu ce să vă spun decât că fiecare îşi face responsabil ascultarea, că sunt călugări buni, că unii dintre ei fac parte din cancelaria arhiepiscopală în diferite demnităţi şi că sunt integraţi în toată rânduiala liturgică a Bisericii.

Când se vor ivi alte chemări importante ale Bisericii şi voi aprecia că sunt potriviţi pentru acele locuri, vă asigur că vor fi promovaţi. Până atunci, vă rog să fiţi liniştită că toţi cei care au fost hirotoniţi pe seama Catedralei şi nu pentru parohii excelează în ascultările rânduite, fără să strivească pe nimeni.

Cât priveşte smerenia, să lăsăm aprecierea ei mai degrabă pe seamă celor care sunt cu adevărat smeriţi!

Să aveţi un an cu sănătate şi cu multă linişte sufletească!