C.B.
„Sărut dreapta, Înaltpreasfinţia Voastră!
Mă numesc C. şi sunt student la Teologie, iar după cum puteţi vedea mulţi dintre noi, cei tineri, ne luptăm cu diferite patimi trupeşti şi sufleteşti. Cum le putem învinge ca să fim curaţi înaintea Sfântului Jertfelnic? Ce mă îndemnaţi să fac, un canon?
Vă mulţumesc!”
Doamne, ajută!
Tinere, pentru că eşti teolog, sfatul meu este ca, dincolo de cele rânduite de Biserică (rugăciune, post, spovedanie cât mai deasă ş.a.), să citeşti Filocaliile, după ce în prealabil ai citit Sfânta Scriptură, şi te asigur că în ele vei găsi toate remediile, chiar şi în plus, pentru neliniştile tale. Eu însumi am lucrat pe textul Filocaliilor timp îndelungat; aşa s-au născut lucrările „Biblia in Filocalie”, în două volume, şi „Meditaţii Filocalice”.
Cât despre canon, nu sunt eu în măsură să-ţi prescriu un tratament cât timp nu cunosc diagnosticul suferinţelor tale duhovniceşti; aşa că duhovnicul, care îţi cunoaşte viaţa în amănunt, este singurul care te poate ajuta.
În rest, rămâne să vorbim după ce citeşti Filocaliile şi, de ce nu, din alte cărţi ale Sfinţilor Părinţi.
Pace şi bucurie!
M.N.
„Doamne ajută! Iertaţi şi binecuvântati, Înaltpreasfinţia Voastră.
Vă rog respectuos, mă puteţi ajuta cu o informaţie? Afirmaţiile acestei doamne sunt adevărate? Sunt foarte mâhnită pentru că oamenii tot atacă Sfânta Biserică. Am îndrăznit să vă comunic acest atac asupra Arhiepiscopului Tomisului, văzând atitudinea Înaltpreasfinţei Voastre atunci când erau numeroase zvonuri privind relaţia „tensionată” dintre ÎPS Voastră şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul. Mi-aş dori tare mult ca şi crestin să lămuriţi dumneavoastră adevărul, în acest caz, pentru ca această doamna să lase Arhiepiscopia Tomisului în pace şi în mod implicit Sfânta Biserică. Vă mulţumesc. Binecuvântati şi iertaţi.” (Mara)
Doamne, ajută!
Din păcate, nu cunosc motivele care au dus la acest „divorţ spiritual” dintre avvă şi ucenică şi, ca atare, cu scuzele de rigoare, nu mă pot pronunţa.
Cât despre anchetele repetate de la Mănăstirea Dorna Arini la care face referire autoarea articolului, ele au avut drept scop verificarea veridicităţii reclamaţiilor primite la Centrul Eparhial. În urma anchetelor, comisia, formată din exarh, consilier juridic şi inspector bisericesc, a constatat că acuzaţiile sunt nefondate.
Pace şi bucurie!
S.A.
„Sărut mâna! Ce forme a luat păcatul desfrânării în vremurile de acum? Cum putem să îl evităm?” (S.)
Doamne, ajută!
Formele desfrâului în contemporaneitate sunt tot atât de nenumărate ca şi cele din trecut, de la perversiunile sexuale şi dipsomanii până la consumul de droguri în scopul creării unei lumi imaginare. Oricare dintre aceste perversiuni pot deveni patologice, dacă ele coexistă cu un caracter pervertit şi un dezechilibru afectiv bazat pe insensibilitate ori cu consumul de droguri (toxicomanie) şi dacă se asociază cu impulsivitatea comportamentală. Nu rareori, perversiunile au şi grave implicaţii medico-legale, cum este în caz de violenţă sexuală, pedofilie ori proxenetism. (a se vedea Gorgos C., „Dicţionar enciclopedic de psihiatrie”, Editura Medicală, 1992, p. 759)
Din punct de vedere ştiinţific, omul este înzestrat, prin mediul său de existenţă, cu tot ceea ce îi este necesar pentru a se încadra în normele de comportament moral şi social admis de comunitatea umană. Există, din păcate, cazuri de deviere de la atari norme, numite în mod diferit devianţe, comportament deviant sau aberant, comportament anormal sau parafilii sub aspect moral, precum: perversiuni, depravări sau acte de desfrâu. Toate aceste denumiri sunt sinonime, reprezentând o abatere de la normele în general acceptate de societate. Cauza acestor devieri este rareori biologică (o boală a creierului din perioada infantilo-juvenilă sau cea adultă), mai frecvent datorându-se unui mediu de viaţă privat de afecţiunea şi autoritatea familială, de exemplu situaţia copilului nedorit.
În esenţă, aceste perversiuni (depravări sau desfrânări, adică dezinhibiţii) reprezintă nişte abateri ale vieţii instinctuale, ale suprastructurilor etice ale creierului (a se vedea H. Ey, „Conştiinţa”, Editura Trei, 1997, p. 309), ce nu mai pot stăpâni instinctele. Altfel spus, supraeul de care ţine cenzura morală a comportamentului nu mai poate dirija şi stăpâni instinctele, care se dezinhibă în vicii, adică în căutarea plăcerii (hedonismului) pe cale pur instinctuală (Lipovetsky G., „Amurgul datoriei”, Editura Babel, 1996, p. 20). Aceste vicii încalcă deci ordinea naturală a lucrurilor, fac ca unele scopuri umane să se atingă prin mijloace aberante, încât, în final, ele devin un fel de trăire duală în care infinitul, ceea ce este peren în conduita omului, devine devalorizat, cedând în faţa finitului, adică a plăcerii imediate (Freud S., „Autobiografie”, Editura Nemira, 1995, p. 201).
Cum putem să îl evităm? Prin schimbarea mediului şi modului de viaţă, prin persuasiune educativă, prin spovedanie deasă şi prin lucrare duhovnicească, astfel de comportamente perverse pot fi curabile. Prin pocăinţă, omul îşi poate recâştiga strălucirea sa. Pocăinţa este a doua naştere din Dumnezeu, care s-a dat oamenilor după Botez, ca un har peste har, care naşte păzirea poruncilor şi care, implicit, aduce curăţia sufletului. Şi subiectul poate continua.
Pace şi bucurie!