„Doamne, ajută,
Probabil s-a mai adus în discuție această veche și adânc înrădăcinată activitate legată de suprataxele pentru botez/cununie/înmormântare.
Cu siguranță dumneavoastră știți că preoții nu mai practică asta dar ieri, 04.02, la Biserica ……. au fost trei botezuri; taxa de botez, cu chitanță, a fost de ……., ……/5 lumânări și, la final, preotul a mai CERUT ……. lei/naș…..(am scris cu litere mari cerut, pentru că preotul a insistat să treacă pe la dumnealui, pe rând, toți nașii și le-a spus exact cât trebuie să dea).
Toți enoriașii știu că se practică și suntem pregătiți, dar s-a exagerat deja, suma este ………”
Doamne, ajută!
Vă transmit justificarea trimisă de părintele …….paroh al acelei parohii, deși sfinția sa în prezent este plecat într-o scurtă vacanță cu familia:
„Față de cele semnalate de doamna care a avut botezul la biserica noastră, vin cu următoarele precizări:
An cu pace!
„Doamne, ajută!
Ați participat la săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor?”
Doamne, ajută!
Noi ne rugăm la fiecare slujbă a Bisericii și în fiecare zi din an pentru „unirea tuturor”; ca atare, respectiva săptămână este de prisos.
An binecuvântat!