Răspunsul ierarhului – 5 septembrie 2022

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Înaltpreasfințite Calinic,

Sunt …, enoriaș și consilier într-o parohie a Sucevei și aș dori să vă sugerez ca viitorul calendar ortodox să fie legat astfel încât consultarea filelor să se facă prin derularea (răsfoirea) filelor, astfel ca la finalul anului să avem calendarul complet. La calendarul de anul acesta trebuie să rupem filele. Mulțumim! Doamne, ajută!” 

 

I. S.

Stimate domnule,

Pentru a veni în întâmpinarea diferitelor solicitări ale credincioşilor, Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a editat, pentru anul în curs, patru variante de calendar:

calendarul de perete (în cuprinsul căruia lunile formează un bloc unitar, fiind oricând vizibile);

calendarul tip agendă (într-un format foarte practic, căci nu implică ruperea paginilor anterioare, dar, din păcate, foarte puțin uzitat în eparhia noastră);

calendarul tip filă (conceput după modelul calendarelor editate de celelalte eparhii din țară și care, într-adevăr, poate implica îndepărtarea lunilor din cursul anului care s-au scurs, însă fără a se impune neapărat această acțiune – pot fi ridicate/rulate paginile și prinse în partea superioară);

calendarul de birou (cu bobină de arc în partea de sus, aspect care permite derularea succesivă a lunilor).

Prin urmare, în cazul în care formatul de calendar la care faceți referire nu corespunde cerințelor dumneavoastră, există posibilitatea de a achiziționa una din celelalte trei variante, respectiv: calendar de birou, calendar de perete și calendar tip agendă.

În altă ordine de idei, sugestia dumneavoastră vizează schimbarea formatului calendarului tip filă și revenirea acestuia la varianta din anii anteriori, un format mai puțin atractiv și practic, întrucât avea dimensiuni mult mai mari. În plus, nu permitea aplicarea în prim-plan a unei reprezentări iconografice, ceea ce este contrar prevederilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pentru că una dintre hotărârile sinodale prevede ca eparhiile să uziteze, în editarea calendarelor, reprezentări iconografice adecvate tematicii Anului Omagial (Hot. nr. 2516/6 iulie 2022, prevedere adusă eparhiilor în atenție anual).

Nu în ultimul rând, prin adoptarea acestui format s-a urmărit, așa cum am subliniat și mai sus, uniformizarea formatelor de calendar la nivelul Patriarhiei Române, demers ce vizează materializarea rugăciunii Mântuitorului Iisus Hristos din Gradina Ghetsimani: «ca toți să fie una» (Ioan 17, 21).

Desigur, în situația în care doriți un exemplar de calendar adaptat cerințelor dumneavoastră, Sectorul Editură și Tipografie este deschis pentru a realiza, la comandă, un format special.

Doamne, ajută!