Răspunsul ierarhului – 5 ianuarie 2021

raspunsul_ierarhului_cu_email

37. O.P.

„Sărut dreapta, Înaltpreasfinția voastră! Merg la Biserică regulat în Diaspora, mai exact Germania, și pe unde tot merg, slujbele sunt făcute, ca să zic așa, „care cum vrea”. Am să vă enumăr câteva exemple: Boboteaza are loc pe 3 ianuarie. Slujba de duminică este făcută cu un ochi pe ceas. Nicidecum să se aibă grijă de Cântările Învierii rânduite dimineața la Utrenie.

Sfânta Liturghie de Crăciun, cântată fără Antifoane speciale. Iar de alte slujbe cu rânduială deosebită nici nu încape vorbă. Îmi este tare greu să găsesc o biserică (merg duminica și câte 100 km cu mașina la alte biserici) unde sa găsesc un preot care să își dea interesul pentru slujbe și frumusețea lor. De multe ori mă și descurajez și nu mai merg la biserică când văd că slujbele sunt așa, după cheful fiecăruia, și o slujbă alcătuită cât de cât cu atenție rămâne doar un ideal. Ce ar trebui să fac? Am vorbit pe ici-colo cu preoții și le-am atras atenția că lucrurile stau altfel, dar am primit răspunsuri obișnuite: „Dumnezeu e bun și primește orice jertfă” sau alte dăți m-am simțit îndepărtat de comunitate pentru că deranjam prin modul de a insista ca lucrurile să fie bine făcute. Vă rog frumos, din inimă, să îmi transmiteți un cuvânt de folos, nu de puține ori cad în deznădejde. Cu deosebit respect, O.P.”

Stimate domn! Nemulţumirile dumneavoastră pot fi rezolvate doar de către Mitropolitul Serafim, în jurisdicţia căruia vă aflaţi, respectiv de auxiliarul Înaltpreasfinţiei Sale, Vlădica Sofian, care pot să vă ofere răspunsuri pertinente. Însă, până atunci, ca nu cumva mergând la biserică să vă câştigaţi mai multe păcate, judecându-i pe părinţii slujitori, mai bine staţi acasă şi ascultaţi slujbele din ţară, care sunt transmise on-line sau pe TV Trinitas.

Sărbători binecuvântate!”