81. I.C.
„Sărut mâna, Înaltpreasfinţite Părinte, ar fi posibil pe viitor să se înființeze școala de cântăreți bisericești? Aproximativ, pe când? Și care ar fi limita de vârstă? Vă mulțumesc mult. Vă rog să mă iertați.” (I.C.)
Stimate domnule! La această dată, nu există o astfel de specializare în oferta educațională a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, nevoia de formare fiind asigurată, în acest an, prin cursurile pentru cântăreți bisericești, un program scurt de formare continuă, organizat de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava.
Cursurile pentru cântăreți bisericești presupun parcurgerea a două module de formare (fiecare cu o durată de 24 de ore), pentru elemente de muzică psaltică, respectiv elemente de liturgică și tipic bisericesc. Aceste cursuri asigură participanților la programul de formare cunoașterea si utilizarea elementelor de limbaj muzical, a unor elemente de liturgică și tipic, asimilarea noțiunilor liturgice și tipiconale fundamentale și corelarea în practica muzicală a elementelor de limbaj muzical asimilate. În viitor, nu excludem posibilitatea înființării Şcolii de cântăreți bisericești, ca secţie a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava.
82. C.B.
„Sărut dreapta, Înaltpreasfinția Voastră! Aș dori să vă întreb, cum putem rezista ispitelor vremii noi, studenții teologi de astăzi și viitorii slujitori de mâine? Mulți ne pierdem pe drumul care duce spre această calea a slujirii lui Hristos, suntem trași de către lumea aceasta vicleană în mrejele păcatului, ce sfat mi-ați da? Cum să rezist? Vă mulțumesc!” (C.B.)
Stimate domnule! Voi, studenții teologi de astăzi și viitorii slujitori de mâine, puteţi rezista ispitelor vremii împlinind cele pe care le învăţaţi la facultate, acumulate din scrierile Sfinţilor Părinţi („Sources Chrétiennes”), respectiv cele recomandate de duhovnicii voştri. Aşadar, ca să nu cădeţi în plasa ispitelor, nu pierdeţi timpul: citiţi, scrieţi şi făptuiţi, scrieţi, citiţi şi făptuiţi! Mult succes!
83. O.P.
„Sărut dreapta, Înaltpreasfinţia Voastră, legat de smerenie s-au scris multe. Ceea ce însă nu pot deosebi este acel moment care face trecerea de la smerenie la fermitate, acel moment când nu mai stau să întorc obrazul, ci iau atitudine şi răspund. Sau altfel formulat: Ştiu că smerenia înseamnă pe româneşte „să stai la locul tău cuminte”, dar vin momente în viaţa de zi cu zi când nu se mai poate aşa ceva şi trebuie luat atitudine. Iubesc pe aproapele, dar şi când vine vorba de anumite lucruri, trebuie să pun piciorul în prag. Nu mai ţin cont de smerenie şi mă şi cert cu aproapele, că „aşa nu se mai poate”, şi chiar îl şi evit sau nu mai vorbesc cu el, rup orice relaţie, fug. Pe unde tot citesc, se spune să înduri, să te umileşti, să nu răspunzi, să răspunzi cu bine la rău (enorm lucru), dar în viaţa laică, printre fel şi fel de oameni, cu o aşa atitudine, fără să fiu sarcastic, te dă aproapele pe stradă, te umileşte ca persoană, te calcă în picioare, te lasă fără pâinea cea de toate zilele. Ştiu că pentru aceasta Raiul dobândim, dar (poate văd eu greşit) eu nu pot să trăiesc aşa. Menţionez că abordarea mea faţă de viaţă este una „mai sportivă”, adică am mers tot timpul în conflicte pe principiul armelor comune şi anume cu o jigodie am fost jigodie. Întorc obrazul, îndur, dar şi îndurarea mea are o limită şi după aceea ripostez, mă revolt, scot capul din pământ şi reaşez lucrurile înapoi în echilibru. Ca să aveţi dumneavoastră o idee despre mine, am scris această menţiune, o puteţi şterge dacă doriţi.
Concluzionând, vă rog frumos, spuneţi-mi cum să privesc lucrurile. Am înţeles că smerenia, ca şi multe alte virtuţi duhovniceşti, nu pot fi definite printr-o formulă fixă, matematică, în care doar înlocuieşti variabile şi ai rezultatul dorit sau vice-versa, dar sunt convins, crezând că Dumnezeu absurd nu este, că trebuie să existe şi un alt mod de a privi lucrurile în acest sens. Iar eu nu-l văd. Cu deosebit respect, O. P.”
Stimate domnule! Smerenia este o putere tainică pe care o primesc numai cei desăvârşiţi în virtute, prin puterea harului. Când omul se smereşte, simte o putere divină, ce se mişcă în inima lui. A fi smerit înseamnă a nu mai avea voie proprie, a nu-ţi mai face voia ta, ci a te lăsa în seama lui Dumnezeu.
Însuşi Hristos, deşi Dumnezeu, voind să arate calea vieţii veşnice şi a sfinţeniei, a îmbrăcat smerenia (cf. Matei 11, 29). Astfel, smerenia în Hristos devine sfântă, devine virtute dumnezeiască, devine poruncă şi haină domnească.
Spun Sfinţii Părinţi că adevărata smerenie constă în a te cunoaşte pe tine însuţi. Când ajunge cineva de se cunoaşte pe sine însuşi, îndată vine în sufletul lui smerenia mai presus de cuvânt, însoţită de zdrobirea inimii şi de umilinţă, ca dar al lui Dumnezeu.
Or, comoara cea bună a smereniei, ca har şi dar de sus, îmbogăţeşte, întrucât în ea se odihneşte Hristos, împărţind darurile Sfântului Duh.
Socotind pe oricine superior ţie, ai câştigat adevărata superioritate. Nu mai eşti stăpânit de dorinţa de a fi superior, de a căuta să fii recunoscut ca atare. Aceasta este înălţimea chenozei lui Hristos şi a smereniei noastre, care dă totdeauna altuia întâietatea; cel mai bun îl socoteşte pe altul mai bun, iar aceasta îl face străveziu, lăsând să se vadă Dumnezeu prin el.
Când ai gustat delicateţea smereniei, ai ajuns deja la acea obiectivitate faţă de tine însuţi, încât să te vezi pe tine cum te văd alţii care nu te văd bine. Pentru că cel ce se înalţă pe sine, se înalţă pe un soclu de carton. Iar cel ce se smereşte pe sine, are conştiinţa măreţiei lui Dumnezeu şi prinde rădăcini în viaţa Lui nesfârşită, care-l va hrăni şi îmbogăţi la nesfârşit cu seva ei.
Aşadar, smerindu-vă, priviţi lucrurile asemenea femeii cananeence care şi-a asumat cuvintele grele, însă a fost lăudată de Însuşi Mântuitorul, adică în smerenia lor, pentru că slava lui Dumnezeu izvorăşte numai acolo unde odrăsleşte smerenia ca virtute. Doamne, ajută!