„(Acestea sunt niște întrebări dificile, deci mă mulțumesc și dacă nu primesc niciun răspuns, știu că tot clerul va da socoteală pentru fiecare cuvânt)
Sunt un tânăr de 16 ani, slab în credință, leneș și mândru, spre care Dumnezeu s-a milostivit pentru rugăciunile celorlalți a mă aduce pe calea dreptății.
După cum bine știți, la început Harul te mângâie și te sprijinește, însă abia când te părăsește îți dai seama dacă ai credință sau nu. La acest stagiu am ajuns și eu. Simt că fac rugăciuni, metanii, înfrânare de la unele lucruri doar dintr-o obligație, am ajuns chiar în înșelare, crezând că este important să fac exact ceea ce scrie literal la Sfinții Părinți, cum ar fi să dorm o oră sau să mănânc o dată pe zi, luându-mă după Iacov 4, 17. M-am avântat prea rapid, cu naivitate și fără a întreba duhovnicul.
Recunosc, este vina mea pentru situația în care mă aflu!
Așadar, am niște întrebări:
- Dacă trăiesc „după Lege”, doar pentru că știu că îmi voi lua osândă mai mare decât cei ce nu au cunoscut Legea (II Petru 2, 20-21), adică, cu silă, primește Dumnezeu ce fac eu?
- Omul poate alege între căsătorie și monahism sau Dumnezeu îl strâmtorează până se duce unde vrea Dânsul? Am un sentiment respingător față de monahism, deoarece știu că e greu și mă chinuie gândul că s-ar putea ca într-o zi, „de nicăieri”, să simt o chemare spre mănăstire, de aceea mi-e teamă că voi ajunge silit să fiu monah, căci „de ce ți-e frică, de aceea nu scapi”.
Vă mulțumesc!”
