119. T.D.
„Binecuvântați, Înaltpreasfinția voastră! Ce părere aveți despre revenirea la rostirea cu voce tare a rugăciunilor citite în taină de către preot în cadrul Sfintei Liturghii? În capitolul 196 din Limonariu („Pajiștea duhovnicească”) este relatat cum niște copii „se jucau de-a Euharistia”. Unul juca rolul preotului săvârșind anaforaua deoarece știa rugăciunile pe de rost, iar ceilalți doi interpretau rolul diaconilor. Înainte de frângerea pâinilor un foc s-a pogorât din cer și a mistuit cele proscomidite. De aici putem înțelege ca rugăciunile Sfintei Liturghii erau rostite de către preot cu voce tare și elocvent, încât copiii știau rugăciunile pe dinafară. Cu excepția unei singure rugăciuni, a celei din timpul cântării heruvimice care utilizează persoana I singular, celelalte rugăciuni folosesc persoana I plural, ceea ce argumentează că pot fi zise cu voce tare, iar prin această rostire s-ar evidenția și rolul catehetic al Sfintei Liturghii – idee prezentă în câteva studii din cartea „Viață liturgică și etos comunitar. Preliminarii la o teologie socială ortodoxă”, editori Picu Ocoleanu și Radu Preda. Credinciosul nu înțelege că scopul său este să participe activ la Liturghie prin împărtășirea cu Sfintele Taine, fapt foarte bine reliefat în rugăciunile citite în taină de către preot la Liturghia euharistică: „Înțelegem deci că scopul participării credincioșilor la Dumnezeiasca Liturghie este Împărtășirea Euharistică, este încoronarea rugăciunilor noastre și a vieții noastre în Hristos. Paul Evdokimov atestă, de asemenea, că toate rugăciunile Bisericii sunt o pregătire pentru Sfânta Împărtășire.” (Pr. Adrian Tiron, „Practica Sfintei Euharistii în Biserica Ortodoxă. Deasa sau rara împărtășire?”, în „Teologie și Viață”, XXIV (2014), 1-4, p. 103). Răspunsurile poporului oferite la Sfânta Liturghie ar avea înțeles deplin dacă rugăciunile ar fi rostite cu voce tare deoarece așa s-ar ști la ce se răspunde și de ce se oferă tocmai acel răspuns, iar slujba nu ar mai fi una doar de ectenii. Astfel, s-ar contribui la inteligibilitatea și revitalizarea liturgică. Prin citirea în taină a rugăciunilor pentru „optimizarea timpului”, adică să fie un timp cât mai scurt dedicat lui Dumnezeu – spațiu unde ar fi necesar să fim supra-timp – consider că s-a contribuit la secularizarea credincioșilor. Karl Christian Felmy afirma că secularizarea nu reprezintă negarea existenței lui Dumnezeu, ci negarea omului ca ființă liturghisitoare. Graba de a se termina cât mai repede posibil Liturghia constituie un factor pentru lipsa apetitului față de această sfântă slujbă. Iertați-mi îndrăzneala, dar în această perioadă a vieții mele mă preocupă aspectul prezentat.” (T.D.)
Stimate domnule! Ce părere am despre revenirea la rostirea cu voce tare a rugăciunilor citite în taină de către preot în cadrul Sfintei Liturghii?
Ca unul care mă număr printre cei care citesc rugăciunile cu voce tare, recomand această practică şi altor părinţi slujitori, cu toată obiectivitatea. Cu o singură condiţie, şi anume ca rugăciunile să fie citite cu multă aşezare duhovnicească. Încolo, să fiţi binecuvântat de Preamilostivul Dumnezeu!