Răspunsul ierarhului – 29 mai 2021

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Hristos a înviat, Înaltpreasfinţia Voastră. Cunosc un prieten, teolog, care are cam 40 de ani şi e necăsătorit. Unii preoţi cu care el mai are contact i-au recomandat să se călugărească, zicându-i că „ori căsătorit în lume, ori călugăr în mănăstire”. Menţionez faptul că preotul duhovnic nu s-a pronunţat în această privinţă, mai ales că respectivul teolog serveşte drept cântăreţ la parohia la care slujeste duhovnicul, parohie care are sub 40 de familii în componenţa sa. Întrebarea mea este: „Canoanele Bisericii noastre obligă pe un creştin care, din diverse motive, nu a reuşit să se căsătorească până la o anumită vârstă, să se călugărească neapărat? Dacă da, care din aceste canoane?” Mulţumesc!” 

B.C.

Răspuns

Adevărat a înviat! Stimate domnule, Canoanele nu obligă pe nimeni să se căsătorească şi nici să se călugărească; libertatea omului nu o încalcă nici Dumnezeu!

„Hristos a înviat! Vă rog foarte mult să-mi răspundeţi la următoarea situaţie.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a făcut o recomandare privind starea cimitirelor. Urmare a acestui cuvânt, un părinte a spus că va trebui să alinieze toate mormintele din cimitir şi să facă între ele alei. Acest fapt presupune ca unele morminte, care au o structură cu împrejmuire din beton, să fie demolate pentru a fi aliniate. Întrebarea mea este: Aşa trebuie înțeleasă recomandarea Înaltpreasfințitului? Doamne ajută!”

C.M.

Răspuns

Adevărat a înviat! Domnule profesor, a face curat într-un cimitir nu înseamnă a dezgropa morţii şi a le alinia mormintele, dacă ele nu au fost aliniate de la început, ci înseamnă a face curat pur şi simplu, cu tot ceea ce implică această noţiune. Doamne, ajută!