Răspunsul ierarhului – 28 octombrie 2022

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Să trăiți.

Două curiozități pentru moment, dacă am permisiunea de a vi le adresa. Nu este obligatoriu să-mi răspundeți. Sunt convinsă că sunt chestiuni dificile cele ce vi le voi enumera mai jos.

  1. Biserica Ortodoxă Rusă, de exemplu, prin sutele de arhierei, preoți și monahi rugători, fac ectenii la fiecare slujbă pentru conducătorii țării, pentru armată, pentru patriarhul Kiril și președinte. Dar, aceste rugăciuni nu au nicio valoare, este totul egal cu 0. De ce zic asta ?

Faptic, observăm ce se întâmplă datorită acelei țări și a conducătorilor acesteia, inclusiv a patriarhului rus care îndeamnă la război permanent. A armatei totodată pentru care clerul se roagă zilnic în acea țară și care măcelăresc pe nedrept copii, mame și datorită cărora suferă milioane de oameni.

Deci, unde este acel Dumnezeu Atotputernic, care ascultă rugăciunile și care este dovada că nu se roagă la niște pereți acei oameni, membrii ai clerului superior ? Cum îi influențează pe aceștia pentru care se fac rugăciunile și slujbele la care sunt pomeniți permanent, spre a face lucrarea cea bună și folositoare omenirii?

Totodată, Biserica Ucrainei, prin ectenii cu miile, se roagă pentru pace, pentru ferirea de năvălirea altor neamuri etc.

Cu ce i-a ajutat ? Cu nimic din ce putem observa obiectiv.

  1. În cadrul Bisericii Ortodoxe Române, de exemplu, au fost arhierei care au fost restrași din funcție, ca ….. și ca fostul episcop ortodox …… (puțină lume știe despre el că …..), unde la fel, preoții, Sfintele Liturghii, pomenirile ierarhului la fiecare slujbă în ectenii, mirida pentru arhiereul locului, cu ce i-a ajutat sau influențat pe acei arhierei, conducatori ai țării, armata etc.?

Unde este Harul primit de clerul bisericesc? Lucrător? Folositor? Rugăciunile pentru ei? Preasfinția unde este? Cum este obligatoriu ca mod de adresare.

Preasfânt (DEX = Care a primit harul divin; vrednic de a fi sfânt).

Sunt curioasă doar referitor la opinia dumneavoastră personală, studii teologice am destule și interpretări teologice la fel, le cunosc în profunzime.

Dumnezeul predicat de Biserica Ortodoxă, Dumnezeul cel care ia deciziile și ajută sau care are vreo putere aici pe Pământ de a influența lumea, clima, pacea, armata, conducătorii țării etc., se pare că este o invenție. Faptele o dovedesc până la cel mai mic detaliu chiar în vremurile pe care le trăim.

Mulțumesc pentru timpul acordat.

(Repet, aceste 2 întrebări pot fi retorice, fără a mi se oferi vreun răspuns).

~ Nu este nicio supărare din partea mea. ~

Am citit de curând volumul I și II de la această autoare (…) și mi-am schimbat profund modul de a privi credința ortodoxă și religiile per ansamblu.”

Anonim

Doamne, ajută!

Nu cred că este bine să imputați toate relele din lume lui Dumnezeu, contestându-I până și existența. Răspunsurile la cele enumerate de dumneavoastră le găsiți în Sfânta Scriptură, care a fost scrisă sub inspirație divină. Cât privește opinia mea, nu contravine cu nimic autorilor Sfintei Scripturi, respectiv învățăturii Sfinților Părinți. Rugăciunea în viața Bisericii și a omului este capitală!

Bucurii!

„Doamne, ajută!

De ce ….. și-a cumpărat o noua mitră, una roșie, cu care s-a afișat de dimineață?

De ce nu a dat banii pentru mitra săracilor sau Catedralei Mântuirii Neamului?”

A.A.

Doamne, ajută!

Veșmintele cu care a slujit vlădica la Tedeum aparțin Catedralei Patriarhale.

Pace și multă liniște sufletească!

„Sărut mâna!

Am citit pe Basilica că Sfântul Neofit Cretanul a fost înmormântat lângă Dealul Mitropoliei.

O să fie dezgropat pentru cinstirea sfintelor moaște sau a fost deja?

Anunțul deciziei Sfântului Sinod nu face nicio mențiune în acest sens.

Mulțumesc anticipat!”

A.A.

Doamne, ajută!

Până în acest moment nu s-a discutat nimic în cadrul Sfântului Sinod pe marginea acestui subiect. Când va veni timpul, Arhiepiscopia Bucureștilor va face demersurile necesare, întrucât se află în jurisdicția sa.

Bucurii!