„Subsemnata …… domiciliată în ……., doresc prin prezenta să vă prezint următoarele:
În anul 2015 am primit prin act de donație de la ….. un loc de veci în Cimitirul ….. . Locul a fost plătit și la Biserica …. din ….. de care aparține Cimitirul ….. Am refăcut mormântul de la bordură, stâlpi și cruce de marmură.
În data de …. a decedat mama mea, ….., care se odihnește acum la locul de veci pe care îl dețin cu act de donație și plata făcută către Biserica ……
În vara anului 2022 m-am trezit fără să fiu înștiințată cu o placă lipită pe crucea mamei mele cu alte nume pe care nici nu le cunoșteam . Am aflat ulterior că au venit niște presupuși nepoți ai celor decedați care au lipit acea placă fără măcar să mă anunțe sau să mă întrebe . Nu a venit nimeni în anii aceștia să întrebe sau să spună ceva, când au văzut mormântul făcut au apărut și aceste rude ale decedaților.
Am vrut să discut cu părintele ….., mi a vorbit urât și am fost dată afară din biserică. Mai mult, mă și amenință, spunându-mi că îmi dă crucea jos de pe mormânt și-mi interzice să mai intru în cimitir. De ce în toți anii aceștia nu mi-a zis nimeni de existența acestor oameni decedați, de ce nu au vorbit cu mine înainte de a lipi acea placă, afectându-mi crucea (mormântul fiind făcut în totalitate de mine), de ce mi-au cerut bani pe aceste locuri și mi-au încasat și cotizația în fiecare an?
Am investit bani în acel mormânt, este făcut nou, au venit acești nepoți și au lipit placa după cum au vrut ei, crucea fiind afectată.
Menționez încă o dată, am act de donație, am plătit la biserica pentru acele locuri, am cotizat anual pentru acestea, am investit bani în acest loc de veci, ca acum să fiu amenințată că mi se va da crucea jos de pe mormânt și mi se va interzice intrarea în cimitir.
Rog prin prezenta să investigați acest caz și să soluționați această problemă, dacă nu mă voi adresa mai departe Justiției pentru rezolvarea acestei situații.
Vă mulțumesc anticipat și aștept o rezoluție.
Nr de telefon: ……”
Doamne, ajută!
Vă comunicăm răspunsul argumentat al Preacucernicului Părinte ….., paroh la Parohia ….. din ……:
„Nemulțumirea exprimată de dumneavoastră nu este justificată din următoarele motive:
Cele două locuri de mormânt aflate în Cimitirul … – zona centrală – au fost încredințate familiei ……, decedați în anii 1993, respectiv 1996, oameni credincioși și jertfelnici, ctitori la mai multe biserici și, în special, la Biserica …. din Cimitirul …., care, neavând copii, în înțelegerea cu nepoții, au încredințat casa unei familii vecine, care să îngrijească de ei la bătrânețe. După decesul acestora, casa a fost vânduta altor persoane, care au considerat că și locurile de mormânt ale foștilor locatari li se cuvin, fapt pentru care doamna ….. precizează că în anul 2015, le-a primit „prin act de donație”. Acest lucru nu poate fi întemeiat, deoarece Cimitirul … este proprietatea Parohiei …… încă de la sfârșitul sec. al XIX-lea, fiind donat Bisericii de către ….. Conform Legii nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane si serviciile funerare, precum și Regulamentului cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română, suprafețele cimitirelor aparținând cultelor religioase rămân inalienabile, iar locurile de mormânt se încredințează credincioșilor prin concesiune, pe perioadă determinată sau nedeterminată. Dacă mormintele rămân neîngrijite de către urmașii celor decedați, pot fi concesionate altor persoane, care au „obligația de a consemna pe o plăcuță atașată la crucea definitivă de pe mormânt și numele fostului defunct” (Regulamentul cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română, EIBMOB, București, 2020, Capitolul al IV-lea, art. 21, alin. 5). În cazul de față, mormintele familiei ….. erau îngrijite, iar noi am făcut un pogorământ de a concesiona un loc pentru a fi înmormântată mama doamnei ….., răposata ….., decedată la ….. Conform hotărârii Consiliului Parohial, în cazul concesionării peste un alt mormânt, se percepe un act de donație reprezentând jumătate din suma stabilită pentru un loc de veci. Astfel, doamna ….. a primit chitanța de donație în valoare de ….., nr. ……
Afirmația dumneavoastră precum că plătiți „cotizația în fiecare an” este nefondată, deoarece parohia nu percepe taxă anuală pentru locurile din cimitir și dumneavoastră nu sunteți enoriașă a Parohiei …. ca să plătiți contribuția anuală de cult, stabilită de către Consiliul Parohial.
Prin administratorul de cimitir, ….., angajat al parohiei noastre, am transmis familiei dumneavoastră că aveți datoria morală de a aplica o plăcuță cu numele celor înmormântați acolo, mai ales că am fost sesizați de nepoții fam. ….. care erau foarte îndurerați de faptul că nu există nicio mărturie a mormintelor celor dragi și au dorit să facă o placă cu numele și fotografiile fam. ….., care a fost aplicată la baza monumentului funerar al răposatei ……
Săptămâna trecută am fost informat de către administratorul cimitirului că plăcuța familiei ….. a fost distrusă și înlăturată de pe monumentul răposatei ……, mama dumneavoastră. Indignat fiind de cele întâmplate, am dorit să iau legătura cu familia dumneavoastră, administratorul cimitirului având numărul de telefon al fiului, ….. Acesta a vorbit foarte urât, atât la adresa mea, cât și a Bisericii, în general, chiar dacă am încercat să-i explic, în mod civilizat, cum stau lucrurile. I-am arătat ca familia sa a primit în concesiune doar un singur loc pentru bunică, iar ei au ocupat două locuri.
Personal, nu am amenințat pe nimeni că voi da crucea jos de pe mormânt și nici că voi interzice cuiva să intre în cimitir, cum sunt acuzat în sesizare înregistrată la Centrul Eparhial.
În ceea ce mă privește, mărturisesc că nu am resentimente fața de familia …., îmi pare rău ca s-a ajuns la această neînțelegere, iar ca slujitor al Sfântului Altar mă rog Bunului Dumnezeu să vă dăruiască sănătate și mântuire.”
Nădăjduim că, luminați de Duhul Sfânt, veți trăi și înțelege cele semnalate într-un mod creștinesc.
Post cu folos!
„Bună ziua tuturor.
Am văzut pe Trinitas TV acțiunile filantropice ale Bisericii. În calitate de fiică a meleagurilor sucevene, aș vrea să știu dacă există vreo acțiune a Bisericii de a-i ajuta pe oameni să găsească locuri de muncă. Acest topic îmi este tare drag inimii întrucât văd ca mulți tineri emigrează către vest pentru un loc de muncă.
Cu stima,
S..”
Doamne, ajută!
În limita posibilităților și a nevoilor, Biserica angajează teologi și neteologi în lucrarea acesteia.
Bucurii!