Răspunsul ierarhului – 28 decembrie 2020

raspunsul_ierarhului_cu_email

23. C. A.

„Referitor la acest aspect, vă reamintesc faptul că în Şcheia se mai poate înființa o parohie. Dar nu-i singura problema. În Şcheia sunt două parohii foarte mari, însă la prima pr. O. nu izbutește să dezvolte o pastoraţie eficientă și cred că este nevoie de un preot 2, iar la cealaltă slujește pr. M., care este secretarul Protopopiatului Suceava 2 și care nu reușește să dezvolte o pastoraţie adecvată unei parohii tinere. Problema se repetă și în alte comunități importante din proximitatea municipiului, precum „Sfântul Ilie”, Ipoteşti, Adâncata etc. Iertare. Eu propun să se facă o vizită în teren și să se înființeze o parohie nouă în Şcheia și una în Ipoteşti. Iar pentru viitor, cred că trebuie reactivat Protopopiatul Gura Humorului și înfiintat Protopopiatul Vatra Dornei.” (C. A.)

Stimate domn! Deşi v-am răspuns punctual la problema ivită în comunitatea din localitatea Şcheia 1, dumneavoastră aveţi şi alte nemulţumiri. Şi pentru a vă da un răspuns pertinent, am solicitat ajutorul părintelui protopop, de la care am primit următorul răspuns: „Referitor la necesitatea înființării unei alte parohii, problema este mai veche şi a fost ridicată de ginerele părintelui H., de la Burdujeni, care este teolog şi care are un pământ pe Aleea Morii din Şcheia, dorind să facă o biserică acolo. Știu că a fost de câteva ori în audienţă la Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen și a cerut lucrul acesta. Bănuiesc că el este cel care monitorizează acum activitatea părintelui O. și pune tot felul de întrebări şi face presiuni în acest sens. În ceea ce privește numărul de credincioși din aceste parohii, Şcheia 1 are 450 de numere de case, dintre care 130 sunt nelocuite, și tot aici există și o comunitate mare de cerșetori; Parohia Şcheia 2, unde activează secretarul, are un număr de 175 de case şi nu cred că se justifică înființarea unei alte parohii. Dar, dacă se doreşte, părinții slujitori nu au nimic împotrivă. În localitatea Sfântul Ilie sunt două biserici, Biserica „Sfântul Ilie Vechi”, cu 480-500 de familii, unde activează doi preoți, și „Sfântul Ilie Nou”, unde activează pr. A. C. împreună cu fiul. De curând, au mai fost înfiinţate parohiile pr. A. G. și parohia pr. R. C. Nu exclud posibilitatea înfiinţării unor alte parohii, având în vedere numărul mare de case ridicate în apropierea orașelor prin dezvoltarea imobiliară, dar care încă nu sunt finalizate.

Stimate domn! Acesta este răspunsul primit de la protopopiatul pe raza căruia se află parohiile semnalate de dumneavoastră. Cât despre înfiinţarea unor alte protopopiate, nu exclud această posibilitate, însă nu acum, ci după câştigarea Fondului Bisericesc. Până atunci, pe lângă protopopiate, la scurt timp după venirea mea, am numit preoţi şi diaconi misionari, care sunt coordonaţi de părinţii protopopi şi un părinte consilier.

În ideea că răspunsul nostru vă va mulţumi, Vă doresc sărbători binecuvântate şi un nou an aşa după cum vi-l doriţi!