Răspunsul ierarhului – 28 aprilie 2021

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

134. A. M.

„Înaltpreasfinția Voastră, iertată să îmi fie îndrăzneala, sunt o enoriașă din satul Brodina de Sus si vă scriu acest mesaj din dorința de a afla mai multe răspunsuri la anumite întrebări pe care doar de la dumneavoastră le pot obține în mod sigur.

După ce biserica noastră a fost mistuită de flăcări, în satul nostru s-au produs anumite neînțelegeri ce au dat naștere anumitor certuri ce chiar nu își au rostul.

După cum prea bine știți, satul a fost împărțit în două, prima oara din cauza dorinței unora de a schimba locul unde va fi construită noua biserică, iar după ce locul a fost stabilit prin binecuvântarea Înaltpreasfinției Voastre s-au iscat neînțelegeri cu privire la venirea unui nou părinte în parohia noastră.

Am dori să aflăm cine este noul preot şi vă rugăm să țineți cont de faptul că satul a fost dezbinat din pricina mai multor idei lansate de familia …, iar în urma evenimentelor neplăcute petrecute în ultimul timp, satul este de părere ca noul preot ar trebui să fie unul străin.

Se aud zvonuri prin sat cum că am avea nevoie de un preot ce știe limba ucraineană; nu, nu este adevărat, toata lumea știe limba română. Noi avem nevoie mai degrabă de un preot ce ne poate înțelege şi cu care să ne putem înțelege. Asta este cel mai important, având în vedere faptul că biserica trebuie construită şi trebuie să fim cu toții cooperativi pentru a începe lucrările cât mai curând. Vă mulțumesc pentru timpul acordat! Doamne, ajută!” (A.M.)

Stimată doamnă! Numirea noului preot Ghe. Creuco în parohia dumneavoastră s-a făcut luând în considerare mai multe criterii: 1. Posibilitatea acestuia de a rezista în parohie fără subvenție de la bugetul de stat; 2. Disponibilitatea preotului de a întreprinde, prin ajutorul celor apropiați, tot ceea ce este necesar în vederea ridicării unei noi biserici; 3. Cunoașterea limbii și a mentalităților celor din parohie (tradiții, obiceiuri, mod de abordare etc.); 4. Încrederea că cineva din sat va putea împăca toate fracțiunile existente și îi va uni pe toți. Nu este exclus să mai fie contestatari care nu-l vor considera „bun” pentru dânșii, căci doar spune Mântuitorul: „Nici un proroc nu este bine primit în patria lui”; în timp, probabil îşi vor schimba părerea, când vor vedea lucrarea părintelui. Sărbători binecuvântate!