Răspunsul ierarhului – 27 iulie 2021

„Doamne ajută, Părinte Arhiepiscop Calinic! Urmărind această frumoasă rubrică, am observat că există persoane care scriu mesaje cu scopul precis de a crea agitație și de a Vă discredita (pentru că ulterior presa preia tendențios fragmente din discuție, scoase din context), nicidecum pentru folos duhovnicesc. Numai că în lipsa unor dovezi, rămân pure speculații ale unor persoane fără identitate, care nu ar putea emite acele acuzații dacă nu ar fi la adăpostul unui ecran. Apreciez dorința Înaltpreasfinției Voastre de a fi obiectiv și de a răspunde tuturor, însă în lipsa respectului necesar în orice dialog, cu o neobrăzare care întrece orice limite din partea acestor persoane, cred că nu ar trebui să vă mai ocupați timpul cu acești oameni care revin cu fel și fel de întrebări. Iertați dacă mi-am permis să vă spun aceasta!

Să revin la motivul pentru care m-am decis să vă scriu: mama mea, acum decedată, mă blestema de multe ori cu cuvinte foarte urâte, la fel şi pe copiii mei, deşi o îngrijeam şi făceam tot ce era în putinţă pentru ea. Şi acum plătesc slujbe pentru ea şi parastase, pentru că ea mergea foarte rar la biserică. Îmi este teamă că aceste blesteme, deşi nedrepte, să nu se răsfrângă asupra familiei mele. Ce este de făcut? Vă mulţumesc din suflet! Doamne, ajută!”

„Înaltpreasfinția Voastră, de ce Parohia Adâncata 2 are 700 de familii și Parohia Adâncata 1 doar 200 de familii. Nu ar putea fi împărțită comuna în mod egal, preoții nu sunt egali în drepturi?”

„Înaltpreasfinția Voastră, binecuvântați! Am câteva curiozități de legate de poziția corpului la rugăciune, mai ales în cadrul rugăciunii liturgice în zilele de duminică. Știu că drept participanți ai Învierii Domnului suntem chemați să stăm drepți atât la proclamarea Evangheliei, dar mai ales în cadrul Liturghiei credincioșilor, dăruindu-ne împreună cu Cinstitele Daruri pentru a fi sfințiți și a ne împărtăși cu Hristos cel Înviat. Am observat că numai la români (poate greșesc) se îngenunchează atunci când slujitorul spune: „Drepți să ascultăm Sfântă Evanghelie!”, ceea ce mi se pare pe dos. Știu despre Canonul XX de la Niceea, 325 cu privire la această chestiune și despre principiul Fericitului Augustin: când ești în Roma, fă precum fac romanii (parafrazez). 

Întrebările mele sunt următoarele:

1. Cum poate pietatea (prin șederea în genunchi aproape toată slujba) afecta conștientizarea demnității de creștini participanți la biruința lui Hristos Domnul asupra morții și a diavolului, reactualizată în cadrul Dumnezeieștii Liturghii, având in vedere că mulți credincioși nu sunt catehizați și nu cunosc înțelesul eshatologic al Dumnezeieștii Liturghii?
2. Dacă suntem doi sau trei în biserică care știm că nu se îngenunchează de la Înviere până la Cincizecime și în duminici, care este limita în care putem respecta îndemnul patristic fără a produce gâlceavă pentru că nu facem ca toată lumea?
3. În toate bisericile și mănăstirile unde am fost (nu am fost în foarte multe), am observat că se îngenunchează chiar și când se rostește Imnul Acatist, fiind ca o regulă nescrisă între credincioși că se stă în genunchi la Acatist; chiar și slujitorul face asta câteodată, mai ales la rugăciunea de după condace și icoase.

În acest caz, ce putem face cei care știm că «acatist» se traduce prin «a sta în picioare», când toți credincioșii îngenunchează, uneori împreună cu slujitorul?

4. La rugăciunea de acasă, din camera noastră și ,,în cămara inimii” din zilele săptămânii cum este mai bine să ne rugăm: drepți, în genunchi sau după cum fiecare crede că se cuvine? Mulțumesc! Binecuvântați și iertați!”

Notă: Întrucât anumite fragmente sunt ofensatoare și nu pot fi probate, acestea au fost cenzurate.

„Înaltpreasfințite Stăpâne, ați reușit să tulburați liniștea *… prin aducerea unui „pierde-vară”, *… , un om cu numeroase calități: *…. Ați vrut să completați seria *… care deja se află acolo?”

„Sărut dreapta, Înaltpreasfințite Părinte! Mă numesc O.N. și sunt un tânăr de 21 de ani. Am aflat de prilejul de a adresa întrebări ierarhului, pe care Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților îl oferă credincioșilor, și aș dori, dacă îngăduiți, să fac și eu uz de această oportunitate. M-ar interesa să aflu care este atitudinea Înaltpreasfinției Voastre privind frecvența primirii Sfintei Euharistii de către credincioșii mireni. Altfel spus, cât de des se cuvine a ne împărtăși? De asemenea, aș dori să știu dacă se cade să ne cuminecăm de mai multe ori după o singură spovedanie. Personal, mă confrunt cu următoarea dilemă. De-a lungul a aproape un an, m-am spovedit de nouă ori, lunar, la un duhovnic. Deși sufăr de o patimă trupească, în care am persistat în ciuda spovedaniilor, totuși duhovnicul meu nu m-a oprit niciodată de la Sfânta Împărtășanie, ba chiar mi-a dat, de fiecare dată, dezlegare să mă împărtășesc în trei duminici consecutive cu aceeași spovedanie. Odată m-a îndemnat chiar să mă împărtășesc «orice s-ar întâmpla». Urmărind săptămânal emisiunea de dialog duhovnicesc «Cuvântul ierarhului» de la Radio Dobrogea, cu Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, l-am auzit pe arhiereu afirmând cu tărie că nu se cuvine să se împărtășească mirenii mai des de 40 de zile, oricât de curați ar fi, și că nu se cade nicidecum să se cuminece de mai multe ori după o singură spovedanie, considerând aceasta «o îndrăzneală prea mare» și calificând duhovnicii care recurg la asemenea dezlegări ca încercând să fie «mai buni decât Dumnezeu». Înaltpreasfinția Sa a adus ca argument ideea că împărtășirea nu trebuie să fie nici deasă, nici rară, ci continuă, și că această continuitate constă în pregătirea credinciosului prin pocăință pentru fiecare Sfântă Cuminecătură. În continuare, vlădica Teodosie a afirmat că această pregătire trebuie să fie de 40 de zile, după modelul profetului Moise, căruia Dumnezeu i-a poruncit să postească 40 de zile pentru primirea Tablelor Legii, iar aceasta chiar de două ori, și după spargerea acestora. Înaltpreasfinția Sa a adăugat că astfel ne povățuiesc și Sfintele Canoane și că cel ce se spovedește mult prea des se află într-o continuă stare de bucurie, nemairămânându-i vreme de pocăință. Totodată, a explicat că în perioada primară a Bisericii era firească împărtășirea deasă, chiar zilnică, întrucât comunitatea creștinilor se afla sub amenințarea prigoanei păgâne, dar că, în decursul timpului, statornicindu-se credința creștină, cuminecarea a fost rărită. În acest sens, vă atașez videoclipul de YouTube în care ierarhul a oferit aceste explicații: https://youtu.be/iZm1qVux76I”