„Îmi îndrept toate gândurile mele cele bune de fiască supunere asupra Înaltpreasfinției voastre, binecuvântați și iertati!
Sunt un tânăr de 19 de ani, student. De o bună bucată de vreme mă simt din ce în ce mai slăbit sufletește și totodată simt cum sufletul meu se pierde încetul cu încetul. În ultima vreme am fost foarte nepăsător, iar acest aspect care mi-a devenit un obicei m-a îndepărtat foarte mult de Dumnezeu. Am ajuns într-un punct în care nu mai am motivație pentru absolut nimic și simt numai că țin umbră pământului, nimic mai mult.
De rugat nu știu cum să mă rog, nu știu ce să îi cer lui Dumnezeu. Privind în adâncul sufletului nu înțeleg ce vreau, astfel încât mă simt străin de toți, pierdut și mai deznădăjduit ca oricând întrucât nici randament pentru facultate nu mai dau din pricina lenei ce s-a întipărit în sufletul meu atât de puternic, încât a început să facă parte integrantă din mine.
Iar toate acestea m-au făcut să fiu foarte indecis cu privire la ce doresc să fac în aceasta viață, astfel că nu mai pot înțelege care ar fi drumul meu, care este voia lui Dumnezeu cu mine și faptul că mă simt părăsit chiar de Dumnezeu mă deznădăjduiește și mai mult.
Sunt sigur că Dumnezeu va așeza în cugetul Înaltpresfinției voastre gândul cel bun printr-un cuvânt ce să-mi mângâie sufletul și care să mă ajute să pun un început al începutului spre o cale bine plăcută lui Dumnezeu.”
