„De ce Înaltpreasfinția Voastră , ca ierarh (monah – nu aveți nevoie de averi lumești?) aveți salariul de la stat (destul de mare ) și preoții nu ? Și de ce aruncați vorbe pe net prin care induceți lumea în eroare că preoții nu au voie să ceară bani pentru serviciile prestate? Publicați un act valabil în care să dovediți că din salariul dumneavoastră ajutați pe cei care au nevoie. Darul cel după putere al văduvei.”
Doamne, ajută!
Stimate domnule,
„Săru’mâna! Este păcat dacă am mers la iubitul meu la penitenciar fără să știe părinții mei?! Mă lupt de foarte mult timp cu problema aceasta.”
Doamne, ajută! Pentru faptul că ați cercetat pe cel din închisoare nu trebuie să vă mustre conștiința, mai ales când este vorba și despre o prietenie în adevăratul înțeles al cuvântului. Când prieteniile degenerează însă, poartă în ele otrava păcatului și nu mai pot fi numite prietenii. Cât despre mergerea dumneavoastră în această vizită fără știrea părinților, dacă vă neliniștește conștiința, încercați ca altă dată să faceți lucrurile sfătuindu-vă cu părinții dumneavoastră. Mântuirea stă în multă sfătuire!