22. C.A.
„Sărut dreapta! În primul rând, vreau să vă felicit pentru munca pe care o depuneţi; să vă dea Dumnezeu putere să duceți la bun sfârșit tot ce v-aţi propus. Îmi cer iertare pentru îndrăzneala de a va întreba de ce într-o parohie, cum este cea din Şcheia 1, să existe preotul paroh și încă un preot pensionar? De foarte multe ori preotul pensionar slujește singur și abia reușește să facă slujba. Totodată, acum, înainte de Crăciun, nu a venit cu Icoana Nașterii Domnului. Sărbători cu bucurie! (C. A.)
Stimate domn!
Sesizarea dumneavoastră a fost trimisă spre analiză părintelui protopop al protopopiatului pe raza căruia se află parohia Şcheia 1. Cu privire la cele care mi-au fost aduse la cunostinţă de dumneavoastră, părintele paroh a spus: „Datorită faptului că am avut o tuse puternică, nu am reuşit să mai merg cu Icoana Naşterii Domnului prin parohie, dar voi merge cu Ajunul Botezul Domnului. Enoriaşii au fost anunţaţi prin pălimar şi individual că nu pot merge cu Icoana Naşterii Domnului. Am luat tratament şi m-am refăcut. Nu puteam crea o stare de suspiciune, mai ales că suntem în această perioadă pandemică. Am slujit în prima zi de Crăciun şi azi la Sfânta Liturghie. Preotul pensionar slujeşte în Şcheia din anul 1982 şi este pensionar îmbisericit. Până în acest an, preotul pensionar a umblat şi el cu Ajunul, dar din cauza slăbiciunii de pe urma unei operaţii, n-a mai putut merge şi anul acesta. Începând cu data de 2 ianuarie, voi face vizita pastorală cu Agheasma Bobotezei. Enoriaşii au înţeles acest aspect şi nu au existat reacţii negative şi au apreciat hotărârea noastră. În Şcheia sunt mulţi bolnavi confirmaţi cu COVID-19, inclusiv Primăria a fost închisă şi primarul confirmat. Regretăm această situaţie, dar îi vom mângâia duhovniceşte pe enoriaşii noştri cu vizita pastorală, începând din 2 ianuarie 2021.
Cât despre faptul că la o parohie slujeşte un preot paroh cu un preot pensionar, mie mi se pare firesc să existe această relaţie de dragoste între preoţi, actuali şi foşti parohi! Consider că relaţia aceasta de dragoste, cultivată în peste două decenii între mine şi fostul paroh, este în realitate un fapt pozitiv. Preotul pensionar Ghe. C. a umblat cu Ajunurile în toţi aceşti ani, împărţind parohia în jumătate şi făcând rocada la următorul Ajun. Acest fapt făcea că la cele două Ajunuri să vizităm ambii preoţi toată parohia. În data de 5 decembrie, am fost anunţat că preotul pensionar nu mai poate merge cu Ajunul din cauza unei operaţii. Eu am considerat că anul acesta voi merge cu Icoana Naşterii, singurul impediment fiind această tuse. Am sperat până în ultimul moment că voi putea merge.” Acesta a fost răspunsul părintelui paroh, despre care părintele protopop a făcut următoarele precizări: „Părintele C. O. este un preot bun, care îşi face misiunea cu râvnă în parohia Şcheia 1 încă din anul 1997, până în prezent. Nu am avut nicio reclamaţie în toţi aceşti ani la adresa activităţii sale. Faptul că nu a putut merge cu Icoana Naşterii Domnului mi-a fost adus la cunoştinţă. Părintele are o bogată activitate pastoral misionară, fapt pentru care a fost recomandat să fie preşedintele Cercului pastoral nr. 1. În toţi aceşti ani de pastoraţie, părintele nu a lipsit din parohie nemotivat.”
Aşadar, stimate domn, vă rog să fiţi înţelegător cu această situaţie, nedorită de nimeni, nu doar de părintele dumneavoastră.
Sărbători binecuvântate cu sănătate şi pace sufletească!