130. O.P.
„Sărut dreapta, Înaltpreasfinția Voastra, vă rog din inimă să mă ajutați. Am făcut un păcat de îmi vine să crap și să intru în pământ, mai ales după ce am vorbit la ultima spovedanie cu părintele duhovnic, că mă angajez să nu mai fac păcatele. Este vorba de desfrânare. Nu înțeleg de ce, țin post (câteodată mai cad și în post), fac rugăciune, mă spovedesc, primesc dezlegare pentru Sfânta Împărtășanie, iar la urmaă tot la aceleasși păcate ajung. Nu înțeleg, de ce încerc să mă apropii mai mult de Hristos, de ce am lupta și mai mare și nu înțeleg, nu pot birui nimic, gândurile poftelor se măresc exponențial și mă biruiesc. Fac de fiecare dată ca Sfântul Apostol Petru, Îl mărturisesc pe Hristos, îi spun că Tu ești Dumnezeu și cu Tine rămân orice ar fi și la tine sunt cuvintele Vieții și pe urmă mă lepăd de Hristos prin fapte de rușine. Am așa o rușine în mine că îmi este foarte greu să merg la părintele duhovnic, nu știu ce o să zică, cred că s-ar supăra pe mine, habar nu am. Nu am nicio roadă, nu am nimic, sunt doar un lepădat prin fapta mea cea rea de Hristos și regret nespus. Vă rog mult ajutați-mă cu un sfat. Cu deosebit respect, O.P.”
Stimate domnule! Dumnezeu Însuşi spune prin gura şi, respectiv, pana profetului: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face” (Isaia 1, 18). Hotărârea de a nu mai păcătui, chiar dacă uneori nu este respectată în totalitate, este cea care accesează milostivirea lui Dumnezeu.
Sfântul Nil Sinaitul spune: „Recunoaşte că ai greşit şi Dumnezeu îţi va şterge păcatele”. Numai că orice pocăinţă presupune spovedanie: „Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea.” (I Ioan 1, 9). Omul este supus căderii, indiferent pe ce treaptă socială s-ar afla. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan spune: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi.” (I Ioan 1, 8). Or, spovedania presupune iertarea păcatelor. „Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!”, i-a zis Hristos slăbănogului (Marcu 2, 5). Se spune că regele Manase „a făcut astfel de urâciuni, mai rele decât tot ce au făcut Amoreii care au fost înainte de el, şi a vârât pe Iuda în păcat cu idolii lui.” (IV Regi 21, 11). Însă, mărturisindu-se şi smerindu-se, a fost reprimit în rândul celor plăcuţi lui Dumnezeu. Iată ce este scris în cartea II Paralipomena: „Iar dacă s-a rugat, Dumnezeu l-a auzit şi i-a ascultat rugăciunea lui şi l-a adus înapoi la Ierusalim, în regatul său. Şi a cunoscut Manase că Domnul este Dumnezeul cel adevărat.” (II Paralipomena 33, 12-13). De asemenea, şi locuitorii cetăţii Ninive, devenită centru al nelegiuirilor, avertizaţi fiind de prorocul Iona despre iminenta lor pedeapsă, au părăsit toate obiceiurile cele rele. Ba mai mult, auzind de urgia lui Dumnezeu care îi aştepta, au adăugat pocăinţei îmbrăcarea în sac şi şi-au pus pe capete cenuşă.
Roadele pocăinţei îşi află expresia cea mai concludentă în chipul Sfintelor Maria Magdalena, Pelaghia, Paisia, Taisia şi Maria Egipteanca, femei care odinioară au fost prostituate. Însă eforturile ascetice ce au însoţit pocăinţa Mariei Egipteanca au făcut-o părtaşă, încă de pe pământ, vieţii îngereşti, după cum glăsuieşte Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Da, într-adevăr, Cuvioasa Maria Egipteanca este astfel încredinţarea pentru creştinii din toate timpurile că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu; că Dumnezeu nu a aşezat icoana slavei Sale pe chipul omului ca acesta să o întineze, ci ca să-l facă părtaş luminii Sale necreate. Îndemnul lui Hristos dat femeii păcătoase: „Mergi; de-acum să nu mai păcătuiești!” (Ioan 8, 11) trebuie să fie îndemnul fiecărui preot duhovnic dat penitenţilor. Sau cel al profetului: „Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, şi Eu voi vindeca neascultarea voastră!” (Ieremia 3, 22). Da, spovedania, pocăinţa şi rugăciunea sunt remediile vindecării.
Așadar, rugăciunea, pocăinţa, postul, privegherea, meditaţia trebuie să fie constantele vieţii fiecărui credincios. Doamne, ajută!
131.
„Bună ziua! Propun să transmiteți celor care au putere de decizie următoarea doleanță:
Începând cu Săptămâna Luminată (sau de la Duminica Tomei) să se facă la toate bisericile 40 de zile Sfânta Liturghie, la Proscomidie să se pună rugăciuni pentru izbăvirea de boli molipsitoare, pentru izbăvirea de vrăjmași și de război (biologic deocamdată).
Nu cred că, dacă facem astfel, Dumnezeu nu va opri boala și îngrădirea libertăților fundamentale, și certificatul de vaccinare (sau pașaport Covid, sau …) și ce se mai scornește. Foarte bine ar fi ca să se ia în acest sens o decizie la nivel de țară. Și mai bine dacă ne-am mobiliza și la nivel global (Patriarhia Ecumenică, împreună cu toate celelalte patriarhii). Nu cred că e așa de greu de trimis emailuri (chiar și în alte limbi) sau telefoane, faxuri … Mulțumesc și iertați!
Doamne, ajută! Vă asigur că, şi fără recomandările noastre, Biserica din întreagă lume nu încetează să se roage pentru izbăvirea de boli molipsitoare, pentru izbăvirea de vrăjmași și de război, dar şi pentru izbăvirea de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi. Sărbători binecuvântate!