Răspunsul ierarhului – 22 martie 2022

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Bună ziua,

Am găsit întâmplător un articol în care se preciza că răspundeți întrebărilor trimise pe acest mail. Îndrăznesc și eu să vă întreb ceva, dacă îmi permiteți. Sunt într-o situație deloc plăcută. Uneori simt că nu îmi găsesc rolul în această lume. Plâng des și sunt mereu tristă. Nu mă pot liniști. Poate nu am fost cea mai credincioasă persoană dar în ultimul timp, m-am apropiat mai mult de Dumnezeu, am început să mă rog, să merg la biserică. Și îmi merge tot mai rău. Credeți că Dumnezeu e supărat pe mine? Ori poate nu știu eu să mă rog.”  

R.D.

Doamne, ajută! Încercați să găsiți un duhovnic bun care să vă recomande, după o spovedanie în amănunt, cele de cuviință. Dumnezeu se supără doar pe oamenii care persistă în păcate. La dumneavoastră, fiind vorba de revenire, se pare că nu este cazul. Succes mult!

„Sărut mâna!

Mitra Preasfințitului Damaschin e din aur?”  

A.A.

Doamne, ajută! Dacă veșmintele ierarhilor, ale preoților și ale diaconilor ar fi din aur, ca pe vremea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, ar trebui ca Biserica să cumpere Roșia Montană, astfel nemaifiind nevoie să fie vândută străinilor. Însă, pentru a vă răspunde punctual, firul utilizat la confecționarea veșmintelor bisericești este un fir de brodat metalizat, în diferite nuanțe, ce se poate cumpăra din diferite mercerii. Pace și bucurie!

„Ce să faci când nu vezi speranțe de căsnicie?”

A.M.C.

Doamne, ajută! Ce se poate face? Dincolo de multă rugăciune, vă puteți consulta cu părintele duhovnic, astfel încât, împreună, să analizați oportunitățile. Mult succes!