Răspunsul ierarhului – 21 martie 2023

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Săru-mâna, Înaltpreasfințite Părinte Calinic,

Vă rog să mă iertați, dar îndrăznesc să vă întreb de ce după ce s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu de obște de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din data  de 19 martie 2023, și chiar și cele de anul trecut, credincioșii nu beneficiază de miruire cu ulei sfințit de dumneavoastră.

Menționez că am întrebat doi părinți,  pr. Mina de la Biserică „Sfânta  Vineri” și pe arhid. Vasile Demciuc și m-au asigurat că sunt părinți care miruiesc în fața mănăstirii cu ulei sfințit, deși știam că nimeni nu miruiește.

Cum foarte bine și corect s-au adunat pomelnicile de părinți în ordine, se putea ca jumătate din ei sau 2-3 să miruiască la final credincioşii care și-au dorit din suflet acest lucru, așa cum se obișnuiește la toate Sfintele Masluri vinerea de la Sfânt și din toate mănăstirile din orice zonă a țării, de alți arhierei sau părinți.

În speranța că voi primi un răspuns, vă cer iertare.

Cu stimă și respect!”

N.F.

Doamne, ajută!

  1. Deși am răspuns la această întrebare cu o zi înainte, vă răspund și dumneavoastră, spunându-vă că nicio persoană din cele două, trei, patru, cinci mii de credincioși care au participat la Taina Sfântului Maslu nu a plecat fără să fi fost miruită cu untdelemn sfințit atunci când a trecut să se închine pe la racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou.
  2. Pomelnicele care sunt lăsate de credincioși și la care ați făcut o referire cu subînțeles nu sunt pomenite doar în ziua în care se săvârșește Sfântul Maslu, ci sunt pomenite în mai multe rânduri.
  3. Dacă dumneavoastră nu sunteți mulțumită de prestația noastră, aveți libertatea să participați la altă biserică la Taina Sfântului Maslu, acolo unde veți putea fi miruită o dată sau de mai multe ori, fie de arhiereu, fie de preoții săvârșitori. Personal nu mă pot angaja să miruiesc câteva mii de persoane după Sfântul Maslu, mai ales că majoritatea credincioșilor își iau untdelemnul sfințit acasă și se pot mirui zilnic și singuri.

Post binecuvântat!