Răspunsul ierarhului – 20 iunie 2022

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Vă scriu în calitate de cetățean al urbei Sucevei, de ortodox ce respectă tradiția și cultura înaintașilor noștri și vă adresez o solicitare, poate că prea mult spus «o solicitare», din partea unor locuitori de pe Strada Mirăuților,  la aspectul că procesiunea de Sânziene, care a fost dintotdeauna pentru noi în 24 iunie și a fost schimbată arbitrar pe 22 iunie, să treacă și pe la Biserica „Sfântul Gheorghe” de pe Mirăuți,  să nu ne ocoliți așa cum s-a întâmplat anul trecut. Vă reamintesc, probabil că știți mai bine, că moaștele Sfântului au fost aduse prima dată în Suceava la Biserica Mirăuți!

Vă mulțumesc și aștept o rezolvare favorabilă  la situația creată, cu precizarea că suntem mulți cei care gândesc astfel în această urbe, Suceava!”

C. A.

Doamne, ajută! Modificarea traseului tradițional al scoaterii raclei cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava s-a realizat nu la hram, ci începând cu momentul în care acestea au fost duse în procesiune prin municipiu și apoi prin tot județul, astfel încât toți cei din eparhie să beneficieze de binefacerile rugăciunilor ocrotitorului nostru.

Prin schimbarea zilei procesiunii și a orei la care are loc s-a urmărit:

– coerența și consecvența manifestării noastre în raport cu procesiunile similare din celelalte eparhii ale țării;

– acordarea posibilității de a fi prezenți unui număr cât mai mare de credincioși, dimpreună cu preoții lor; 24 iunie fiind zi de sărbătoare, preoții și diaconii slujitori nu puteau participa în trecut, la acea oră săvârșind Sfânta Liturghie sau alte servicii în parohii;

– crearea unui confort atât de necesar pentru bolnavii și credincioșii care nu puteau în plină zi de vară să participe la acest moment de bucurie;

– binecuvântarea, prin procesiune, a cât mai multor locuitori din municipiu și acordarea unei mai mari cinstiri celui care este ocrotitorul urbei și al eparhiei, ceea ce a condus în mod firesc la prelungirea traseului;

– răspunsul pozitiv la solicitarea de a înălța rugăciuni de cerere și de mulțumire în fața cât mai multor locașuri de cult și a unor instituții reprezentative ale municipiului sau ale județului.

În plus, s-a avut în vedere:

– alegerea unui traseu care să permită deplasarea unei coloane de persoane substanțial mai numeroase față de anii precedenți, ca lungime, dar și ca lățime, pe străzi corespunzătoare,

– evitarea blocării circulației pe arterele principale pe o perioadă mare de timp.

Reprezentanții autorităților locale, cu care ne-am consultat și care ne sprijină în organizarea procesiunii, ne-au recomandat, pentru a nu bloca circulația pe Calea Unirii (zona Biserica „Sfânta Înviere” – intersecția cu Str. Mirăuți) pentru un interval de timp destul de lung, necesar coborârii spre Biserica „Sfântul Gheorghe” Mirăuți și urcarea spre Biserica „Sfântul Dumitru”):

– evitarea coborârii coloanei de la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” (a Domnițelor) spre  „Sfântul Gheorghe” Mirăuți;

– renunțarea la opririle pentru rostirea rugăciunilor la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” (a Domnițelor), în intersecția dintre Calea Unirii și pe Strada Mirăuților, sugerându-se oprirea într-un singur loc;

– deplasarea coloanei prin fața Policlinicii și nu pe Bulevardul 1 Mai și Strada Ștefan cel Mare, respectiv prin parcarea de la Magazinul Bucovina și nu pe artera principală.

În toate cele hotărâte s-a căutat mulțumirea a cât mai multor persoane, inclusiv a participanților la trafic, și nu nemulțumirea celor din vecinătatea Bisericii „Sfântul Gheorghe” Mirăuți sau stricarea unor tradiții locale. Pace și bucurie!