Răspunsul ierarhului – 20 iunie 2021

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Doamne, ajută! Suntem 2 tineri în prag de căsătorie și avem binecuvântare de la duhovnic să ne împărtășim în ziua nunții. Ținând cont că Taina Cununiei este duminică, am dori să fie săvârșită Taina Cununiei în cadrul Sfintei Liturghii. Este posibil așa ceva? Vă mulțumim! Cu fiască supunere!” 

(B.G.)

Doamne, ajută!

  1. În Moldova, nu se obișnuiește oficierea Tainei Nunţii în cadrul Sfintei Liturghii, precum în perioada primară a Bisericii.
  2. În Arhiepiscopia Iaşilor, din câte ştiu, dacă între timp nu s-a schimbat ceva, numai în Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” din Iași se oficiază Taina Nunţii în cadrul Sfintei Liturghii.
  3. Dacă duhovnicul dumneavoastră v-a recomandat aceasta, sfinţia sa v-ar putea cununa în parohia sfinţiei sale.
  4. În cazul în care sfinţia sa este ieromonah, ar putea vorbi cu preotul parohiei din care faceţi parte ca să săvârşească Cununia după cum doriţi.
  5. Trebuie însă de avut în vedere şi faptul că dacă preotul nu a slujit niciodată Taina Cununiei în cadrul Sfintei Liturghii îi va fi puţin mai greu.
  6. În cazul în care preotul nu va dori să creeze precedent, puteţi programa Cununia imediat după Sfânta Liturghie, la care dumneavoastră împreună cu mireasa veţi participa şi astfel vă veți putea împărtăşi. Nuntă binecuvântată!