Rog și cer iertare … cred că mesajul meu este mai mult un strigat de mângâiere, întărire…
De 22 de ani sunt imobilizată în scaun cu rotile, anul acesta împlinind 33 de ani… Nu am fost iubitoare de Dumnezeu de când m-am îmbolnăvit, adică de la 11 ani, ci după ceva ani .. din 2009, când pe lângă neputința trupului au mai venit și alte încercări.
Momentan trăiesc iubind tot ce ține de Dumnezeu, deși nu mă pot afirma și lăuda cu dragoste mea fierbinte pentru EL, deoarece greșesc căzând. Dar mă pot lăuda cu dragostea Sa pentru mine.
Tânjesc după Dumnezeu, tristețea mea este mare când nu reușesc să ajung la biserică, de obicei plătesc mașină pentru aceasta.
Când sunt în biserică, înviez, când am duminici consecutive acasă, cu greu reușesc să am o stare potrivit credinței vii și lucrătoare. Petrec în pat, în neputință, cu rugăciunea, cu lucrul metaniilor, sub ascultare de duhovnic. Însă de cele mai multe ori îmi simt sufletul plângând după Dumnezeu, gol (parcă); durerea ispitelor și suferința devin apăsătoare…
Mi-aș dori să fiu mai VIE, indiferent că sunt în pat duminică de duminică (din cauza că nu am cum sau nu pot ajunge la biserică, așa în scaun cu rotile fiind). Mi-aș dori să mă întăresc și să fiu mai puternică în credință, să simt harul mai mult, indiferent de încercare sau condiție fizică.
Rog să îmi fie cu iertare cele scrise. Iertați-mă. Rog un cuvânt de întărire, de îndreptare, de bucurie!
Iertați-mă, Cu aleasă prețuire, G.Z.”
