98. G.
„Sărut mâna, Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop Calinic. Nu mi se pare normal ca în biserică să mi se interzică să merg cu lumânare la Sfânta Împărtășanie, fiindcă eu de mic copil merg cu lumânarea aprinsă la Sfânta Împărtășanie. Mai concret, la Mănăstirea Marginea, părintele a zis mai întâi să nu iubim lucrurile pământești şi luxul şi mai apoi să nu mai mergem cu lumânarea la Sfânta Împărtășanie pe motiv că se murdăreşte mocheta. (….) Vă mulţumesc şi iertaţi-mă!” (G.)
Stimate domnule! Mergeţi la împărtăşit, aşa cum s-a mers dintotdeauna, cu lumânarea aprinsă şi aveţi grijă să nu picure ceară pe covoare. Iar în cazul în care se va întâmpla, părintele nu trebuie să facă o dramă din asta, ci, mai degrabă, să-i mulţumească lui Dumnezeu că încă are cine da ceară pe jos. Doamne, ajută!
99. C.C.
„Înaltpreasfinţia Voastră, urmăresc cu mare interes activitatea Înaltpreasfinţiei Voastre şi apreciez foarte mult tot cea ce faceți. Am remarcat faptul că de ceva timp nu mai slujiți Sfânta Liturghie duminica şi în sărbători, ci faceți doar spionaj prin eparhie. Credeți că asta este cel mai important sau este o modalitate de a analiza parohiile din eparhia Înaltpreasfinţiei Voastre?! Vă mulțumesc! Cu respect!” (C.C.)
Stimate domnule! Spionaj? Da, am putea spune şi aşa! Sunt spionul Preasfintei Treimi, trimis de Dumnezeu ca să văd, la faţa locului, cum îşi fac treaba copiii Lui. Interesant! În plus, vizitarea parohiilor, cel puţin o dată pe an, este o lucrare a episcopului, care face parte din fişa postului.
Doriţi să vă trimit Gramata? Pe la mănăstiri circulă o apoftegmă: „Monahul care face ascultare, Liturghie săvârşeşte”. Or, noi episcopii, monahi fiind, când facem ascultare de Sfântul Sinod, Liturghie săvârşim.
Ştiţi, un „domn” m-a acuzat cândva că de când am venit nu m-am întâlnit niciodată cu preoţii eparhiei. Greşit! Până în prezent m-am întâlnit cu peste 500 dintre ei, chiar în parohiile lor. Au mai rămas încă vreo 50 parohii „nespionate”, dar cu siguranţă nu vor fi trecute cu vederea. Doamne, ajută!