Doamne, ajută!
Un răspuns pertinent la întrebarea legată de numele noii instituții veți primi din partea specialiștilor. Important este că disputa privind numele acestui edificiu nu se face în jurul unei ruine, așa cum a fost cazinoul când a fost pus în brațele Arhiepiscopiei, după 18 ani de dezafectare, așteptare și părăsire. Oare, mă întreb, cei care își revendică acum nenumărate merite, sau care consideră că nu se cuvine să fie inclus în patrimoniul Arhiepiscopiei, de ce nu l-au dorit atunci? De ce nu s-au găsit, pe plan local ori național, în cei 18 ani, fondurile necesare pentru a fi restaurat și, astfel, să nu-l mai fi înapoiat proprietarului de drept, așa cum s-a întâmplat cu foarte multe clădiri din Vatra Dornei ale Fondului Bisericesc, care au fost vândute și revândute ca să li se piardă urma?
Știți, o apoftegmă spune: „După război, mulți viteji se arată”. Numai că în cazul restaurării Cazinoului au fost doar trei: fondurile europene, fondurile Consiliului Județean Suceava și fondurile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care în plus are și meritul, prin vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Pimen, de a fi acceptat o clădire în colaps. Nimic în plus și nimic în minus. Încolo, vorbim de viteji de carton, fie ei chiar și doctori în cele ale științelor. „Vorba sună, fapta tună!”, spunea vrednicul de pomenire Arhim. Iachint, fostul stareț al Mănăstirii Putna.
Pace și bucurie!
