„Părinte, am niște întrebări la care nu găsesc răspuns logic. De fapt sunt uimită și îndurerată de ce poate ascunde Biserica, ierarhii ei…
Cum poate Biserica ascunde și absolvi de vină un ……., care a luat viața unui om? Cum poate omul, pentru că …… nu mai trebuie să fie, din moment ce ai urcat la volan ……, clar asta e voință, nu greșeală! A vrut să facă un necaz și a reușit. Cum poate omul ăla să mai slujească? Fac referire la …… de la ……. De ce Biserica nu a susținut dreptatea în acest caz? De ce omul ăla încă mai slujește? De ce nu este închis? Evident că nimeni nu vrea să plătească cu rău, dar asta nu e o greșeală. Când urci la volan …. deja e o alegere. Care este răspunsul dumneavoastră, părinte, la un asemenea caz? În condițiile în care sunteți față bisericească la conducere? De asta oamenii se depărtează de Biserică, de asta timpurile din urmă sunt atât de aproape. Pentru că și în Biserică și-a făcut loc diavolul, prin nedrepte. Mi-ar plăcea să aud un răspuns concret, chiar dacă nu îl veți mediatiza pe pagină, sper să îmi răspundeți că omul ăla va plăti așa cum este legal. Sper să nu mai pătați fața Bisericii cu încă o faptă atât de sângeroasă. Dumnezeul Dreptății va face dreptate oricât veți încerca să ascundeți! Aici sau dincolo!
P.S. Nu am nicio treabă cu niciuna dintre părți, însă a ajuns la urechile mele o astfel de poveste înfricoșătoare.
Aștept un răspuns, nu doar citirea mesajului, asta dacă îl aveți! Un răspuns logic și corect din punct de vedere etic și bisericesc.”
Doamne, ajută!
Din cele relatate de cel despre care faceți vorbire, reiese că a făcut un grav accident în urmă cu câțiva ani și, drept urmare, a fost sancționat, atât legal, cât și canonic-bisericesc: a fost scos din parohie și oprit pe o perioadă de la slujire, a fost condamnat și a executat pedeapsa, a pierdut dreptul de a mai primi funcție de conducere (niciodată paroh) și a fost canonisit de vrednicul de pomenire Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților la acea vreme, care a hotărât: ,,De vrei să mai slujești, o poți face doar la o mănăstire de canon și niciodată într-o parohie.”
Prin urmare, dacă nu vă sunt pe plac cele hotărâte, arătați-vă nemulțumirea față de Înaltpreasfințitul Pimen, fiindcă eu nu pot schimba hotărârea unui alt ierarh.
Bine este să cercetați mai temeinic înainte de a vă pronunța în cele pe care nu le cunoașteți, aruncând vorbe ce nu fac cinste nimănui.
Pace și multă liniște sufletească!