„Doamne, ajută! Fără să vă întreb despre motivele pentru care vreți să vă părăsiți biserica de parohie și duhovnicul, v-aș recomanda să aveți o discuție față către față cu preotul dumneavoastră duhovnic. Oricum, nu vă veți putea afilia la o altă parohie decât dacă vă veți muta cu locuința în acea parohie. Până atunci va trebui să mențineți legătura cu parohia dumneavoastră. Așa prevede Statutul Bisericii Ortodoxe Române. Pace și multă liniște sufletească!”
Citesc zilnic Răspunsul ierarhului și totuși observ niște mari diferențe la răspunsuri.
În trecut, scrisese cineva referitor la faptul că participă la slujbe la mănăstiri, iar dumneavoastră ați menționat că până ce preoții de mir nu vor oferi ceea ce au nevoie credincioșii, atunci să își asume înfrângerea.
Deci cei care participă la slujbe, în număr mare, la Mănăstirea Sfântul Ioan, la Cămârzani etc. ar trebui sfătuiți să meargă la parohiile de unde aparțin, corect?
La spovedanie, la fel, trimiși la preoții din parohii, ce tot umblă pe la schituri și mănăstiri cu sutele? Dar, nu se mai aplică atunci când este vorba de mănăstiri, se aplică doar unilateral, corect…?
De exemplu, la bisericile de parohie, unde preotul poate are familie, are rate la bancă și poate nu e atât de dificil ca cel din comentariul femeii de mai sus, acceptă totodată decizia fiecărei persoane de a alege biserica și duhovnicul potrivit lor.
Făra alte discuții jenante și jigniri că de ce decide un enoriaș diferit pe acest subiect.
Libertatea de a alege nu o poate îngrădi nicio religie, nicio dogmă, niciun sfânt sinod sau vreun statut bisericesc!
Totuși, vă întreb, de unde vine acest dispreț față de parohii? Față de preoții de mir? Spre 0 participarea dumneavoastră la hramuri și sfințiri la bisericile de mir din eparhie. La mănăstiri, cinste și mare participare arhierească.
Preoții ăștia disprețuiți de pe la sate aduc bani la bugetul ASR, mult mai mulți decât mănăstirile.
Dacă veți binevoi vreodată să recitiți multe dintre sugestiile, ideile oferite către dumneavoastră prin rubrica „Răspunsul ierarhului” și le veți reciti obiectiv, veți observa că există multe idei și păreri bune. Dar, din păcate, deși sigur vă supără ceea ce vă transmit acum, cred că există puțină mândrie aici. Înțelepciunea e dar, și doar atât. Multe dintre aceste daruri și talanți vi s-au dat, dar la capitolul mândrie ar fi poate necesar să discutați cu duhovnicul, așa cum bine sfătuiți pe alții să o facă.
Ca ultimă idee, se vede disprețul categoric față de parohiile de mir prin vizitele pastorale așa zise, care sunt ca nicăieri în BOR. Pe furiș, ca niște controale inopinate, deseori după-amiaza, când nu mai este program nici măcar la vreo instituție publică, preotul trebuie să stea stresat că sună colegii dumneavoastră cu care mergeți însoțit și trebuie să se prezinte urgent la control.
Anii trec, vremurile se schimbă, generațiile la fel, am lucrat în străinătate și vă zic din viitor, preotul, cât și enoriașul de acum din România trebuie prețuiți la maxim, pentru că s-ar putea ca aceste vremuri de acum din RO să devină doar amintiri, așa ca în foarte multe țări occidentale.
Rugămintea finală, deși înțeleg că nu vă plac sugestiile, este să luați deciziile mai obiectiv, mai cu folos spre om și societate decât spre o idee fixă a dumneavoastră, asta dacă vă doriți un rezultat mai bun și mai de durată.
Doamne, ajută!”
