„Doamne, ajută!
Eu și viitorul soț urmează să ne căsătorim și am aflat că avem un naș de botez comun, este vreun păcat?”
Doamne, ajută!
Având în vedere că în anumite zone încă mai există practica (neîntemeiată și nerecomandată) ca părinții să aleagă mai mulți nași pentru a le boteza copilul, se poate vorbi despre două situații.
Dacă nașul comun este cel care a ținut pruncul în brațe, rostind lepădările și mărturisind Crezul în numele finului, respectiv finei sale, este un caz de rudenie spirituală în grad II. Cei doi fini sunt „frați duhovnicești”, având același părinte duhovnicesc. Canoanele Bisericii (a se vedea Canonul 53 Trulan și interpretările ulterioare) interzic o astfel de căsătorie, nefiind posibilă acordarea dispensei de către episcopul locului.
Dacă nașul comun doar a asistat, ca rugător, la Taina Botezului, nefiind implicat în actele liturgice, deci nu este cu adevărat părinte duhovnicesc al celor doi, perspectiva căsătoriei este posibilă.
Un an cu mult bine și liniște sufletească!
„Înaltpreasfinția voastră,
Dacă Iisus S-a născut în cultura evreiască, atunci de ce Ortodoxia e considerată credința adevărată? Iertați.”
Doamne, ajută!
Ortodoxia este acel plus cu care a venit Hristos.
Un an cu mult bine și liniște sufletească!