Doamne, ajută!
Apreciem faptul că vă iubiți preoții din parohia din care faceți parte, dar aceasta nu vă dă dreptul să aruncați vorbe nedemne de un creștin ortodox. De aici, orice om de bun simț își dă seama de creșterea duhovnicească a dumneavoastră. Știți, în popor se spune: „După sac, și petic”! Extrapolând, aș spune: „La așa duhovnic, așa fiu duhovnicesc”.
Cât despre numirea unui alt paroh, care este o prerogativă a episcopului eparhiot, aceasta nu înseamnă înlăturarea ori oprirea celuilalt de la slujire (chiar nu ne dorim să se ajungă în acest punct!). Din contra, degrevat de lucrările administrative consumatoare de energie și resurse, părintele dumneavoastră va avea și mai mult timp să se ocupe de mulțimea proiectelor sfinției sale.
Vă doresc să aveți ani binecuvântați, sper însă că nu cu „mulțimea banilor dați de preoții dumneavoastră” ierarhilor și consilierilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, după cum ați afirmat!
„Bună ziua!
Fumatul chiar ucide?”
Doamne, ajută!
Din păcate, și fumatul ucide, atât sufletul, cât și trupul.
Să fiți sănătoși!
„Părinte arhiereu, suntem un grup de credincioși care constatăm cu regret și mare durere că lucrurile din Arhiepiscopia Sucevei merg din ce în ce mai prost, scandalurile se țin lanț, iar cultele neoprotestante râd și câștigă teren. În scrisoare de față nu intră în discuție absolut deloc persoana Înaltpreasfinției voastre, și să nu o luați ca un atac direct la persoana dumneavoastră. Problema este gravisimă cu privire la …… consilieri din administrație (……..), care lucrează în stil …… după preferințele lor personale și ……. Asta au făcut dintotdeauna și până vor muri, așa le vor fi metehnele ……. Când ați considerat că …….., care nici nu merită să-i fie pronunțat numele, pesemne că această organizație ….. mai tare s-a …. și lucrează cu …… de dinainte. De ce? Fiindcă ați înființat multe posturi de preoți, iar comisia care se ocupă cu numirile este formată numai din persoane ……. Dumneavoastră lipsind din comisiile de evaluare, …… își face ……., și dă anumite verdicte numai după ce ……. Având în vedere că sunteți prezent mai tot timpul la birou, ar fi necesar să participați la orice ședință sau permanență și nimeni să nu poată face nimic fără decizia Înaltpreasfinției voastre. Se vede de la distanță că transferurile sunt făcute după ureche, fără să se țină cont de regulile statutare. Cei cu capacitate optează pentru parohii de transfer, iar cei de la transfer invers și tot așa. În oricare altă episcopie, lucrurile sunt clare, parohiile de transfer sunt pentru preoții cu vechime, iar cele de numiri, pentru tinerii teologi. Am văzut și noi acuma, niște rezultate afișate. Dar de ce numai acum și nu întotdeauna? Poate sunt unii dintre concurenți care nu doresc ca numele lor să fie afișate pe site-ul arhiepiscopiei. De protecția datelor cu caracter personal și securitate nu s-a auzit în Eparhia Sucevei? Se va auzi de acum. Ne luăm angajamentul că vă vom ajuta cu mare drag să scăpați de toți clericii din administrație care sunt …….., pentru ca Arhiepiscopia să redevină la sfințenia și frumusețea pe care a avut-o altădată. Şi revenind la subiect, nici nu vrem să ne gândim și la ….., acolo unde lucrurile iau o întorsătură foarte urâtă și vor fi repercursiuni și consecințe nefaste pe termen lung. Păcat că acești consilieri au avut ……. și pentru că acesta a avut demnitate, a început să fie ……., pentru fapte imaginare, inexistente. Păcat mare ca un preot bun să fie trecut în rezervă sau numerotat cu numărul 3 sau 4. Și încă ceva, noi nu am știut că părintele ….. are calități de …. și e priceput la ……. Un așa …… trebuie exclus cât de curând posibil din toate funcțiile ce le deține. Chiar dacă veți răspunde sec sau cu aere de învinuiri și răzbunare, noi nu ne panicăm, deoarece știm că avem dreptate. Vă dorim o zi frumoasă!”
Doamne, ajută!
Așadar, vă stau la dispoziție cu tot ce îmi veți solicita pentru a demonstra că în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților se lucrează pentru Dumnezeu și Biserică!
Pace și bucurie!