„Înaltpreasfințite Părinte Episcop, vă mulțumesc pentru îngăduința timpului acordat.
Vin dintr-o parohie cu poveste veche, de la … încoace ducem greul Parohiei … prin danii, prin cotizații și prin cult. Nu doar înaintașii mei, ci și cei uitați din pomelnicele vechi au susținut Biserica. Acum a venit o lege nouă… care prin toate acțiunile ei ne depărtează de lumea veche… de rânduielile noastre și de lumea celor vechi…. Eu întreb ceva… de ce o parohie trebuie împărțită? De ce trecutul trebuie segregat? De ce când am fost toți în … și ne-am gândit în anii ‘90 că ar trebui o biserică de cimitir unde să ne ducem morții cu caru cu boi – după legea noastră veche – a devenit o parohie? Totul a devenit o mare nebuloasă?
Din punctul meu de vedere… vreți posturi… e foarte bine… doar că aici intervine o problemă… Din anii ‘80 ai secolului trecut, tot renunțăm la legea veche – nu mai păzim Aerul de vineri până sâmbătă înainte de Înviere, nu mai împlinim sâmbetele în Joia Mare, de Crăciun nu se mai merge în rodin la Maica Domnului, de Arhangheli nu mai pomenim morții pe morminte, înconjurarea bisericii o singură dată la Prohod, Înviere, Agheasmă … și multe altele. Eu vă înțeleg pornirea de a respecta canonul, doar că noi, oamenii de la munte, ne-am cam săturat ca parohii – buni sau răi – să ne schimbe datinile după bunul plac al lor și al dumneavoastră…
Consilierii și epitropii noștri sunt slabi… și nu ascultă mulțimea… și datina… pe noi Hristos și strămoșii mântuiți, fără nume, ne adună în comunitate…
Aș dori cu ardoare ca sub pronia și insuflarea Divină, să îmi înțelegeți/ să ne înțelegeți nevoia de continuitate… de apartenență la strămoși… dumneavoastră veniți și plecați, iar noi rămânem cu schimbări… De aceea, vă rog și iarăși vă rog, nu ne schimbați datinile, noi vrem să murim întru credința cea dreaptă, nestrămutată de multe generații, fără a ne știrbit trecutul – datinile si rânduielile; biserica este constituita și pe Sfânta Tradiție, pe care noi o moștenim, dar ne este știrbită… Doamne, ajută!!! Cu respect, S. I.”
