Răspunsul ierarhului – 14 august 2022

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Doamne, ajută!

Am văzut programul hramului de anul acesta de la Mănăstirea Putna, însă ați putea să specificați și ce ierarhi vor oficia slujbele în zilele de hram? Inclusiv la slujbele de seară, la Privegheri? Mulțumesc!”

S.S.

Doamne, ajută!

Slujba de Priveghere este în seama Preasfințitului Damaschin. Pentru slujba de hram și din ziua ctitorilor, ierarhii sunt anunțați pe site-ul Arhiepiscopiei, la Agenda ierarhilor, ori pe pagina Mănăstirii Putna.

Slujbe cu folos duhovnicesc!

„Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit (sic!), am o întrebare: Cum pot avea o bibliotecă cu cărți de teologie?”
A.B.

Doamne, ajută!

Bibliotecile se realizează în ani, nu într-o săptămână sau o lună. Doar dacă este cineva care își vinde biblioteca ați putea să aveți o bibliotecă peste noapte.

Mult succes în procurarea cărților de bună calitate!

„Înaltpreasfinția Voastră,

Având în vedere faptul că sunt un admirator și un urmăritor al activităților și vieții Înaltpreasfinției Voastre (sic!), îmi aduc foarte bine aminte despre păstorirea dumneavoastră la Iași pe timpul Mitropoliților  Daniel și Teofan. Ați păstorit timp îndelungat la Iași și cu toate acestea ați fost sub ascultarea episcopului titular (cf. Canoanelor și Statutului de Organizare și Funcționare al BOR). ….. Vă  rugăm să aveți o atitudine frățească și colegială față de Preasfințitul Damaschin Dorneanul care este un arhiereu cu viață sfântă, un om minunat și mie îmi inspiră o bucurie și binecuvântare enormă numai când îi privesc chipul de monah blând și smerit. Se aude pe la colțuri că ……… Sper să nu fie adevărat și să fie doar vorbe răutăcioase. ……. Cred că la nivelul acesta atât de sus nu se întâmplă asta.

Iertați și binecuvântați!”

C.C.

Doamne, ajută!

Stimate domnule, relația mea cu cei aduși în atenție a fost o relație care a adus un plus în lucrarea Bisericii. O dovadă în acest sens o constituie construirea a 400 biserici în satele și cătunele din cele trei județe componente ale Arhiepiscopiei Iașilor. Cât despre relația ierarhilor de la Suceava, se pare că este una care vă deranjează, motiv pentru care încercați să vă numărați printre semănătorii de zâzanie, care nu fac altceva decât să caute atenție. Vă asigur că la Suceava relațiile interumane sunt dintre cele mai civilizate și eficiente pentru Sfânta noastră Biserică.

Din păcate, cu astfel de preocupări nu veți putea bate la ușa Împărăției cerurilor!