„Înaltpreasfințite Părinte Episcop Calinic,
Vă sărut sfințita dreaptă!
„Anatema – celor care se ridică împotriva Bisericii Ortodoxe și susțin ca Biserica lui Hristos s-a împărțit în așa-zise «ramificatii», ce diferă una de alta după doctrină și modul de viață, sau că Biserica nu a existat în chip văzut, ci se va constitui abia în viitor, când toate «ramificațiile», sau părțile, sau confesiunile și chiar toate religiile se vor uni într-un singur trup.
Anatema – și celor care nu deosebesc Preoția și Tainele Bisericii de «preoția» și «tainele» ereticilor, dar afirmă că botezul și euharistia ereticilor ar fi suficiente pentru mântuire.
De aici anatema – și celor ce comunică în mod conștient cu ereticii amintiți sau susțin, propagă și iau apărarea ereziei ecumeniste proaspăt apărute a acestora sub pretextul pretinsei iubiri fraterne sau presupusei uniri a creștinilor scindați!”
Mulțumesc și Vă rog să mă iertați.
Doamne, ajută!”
Doamne, ajută!
An cu multă liniște sufletească!
„Doamne, ajută!
Înaltpreasfinția Voastră,
Preafericitul Părinte Daniel a spus că pe ordinea de zi a Sfântului Sinod au fost inclusiv propuneri de acordare a rangului de arhimandrit.
Sunt și din Arhiepiscopia Sucevei?”
Doamne, ajută!
Da, au fost propuși doi părinți.
An cu mult bine!