„Înaltpreasfințite Părinte Calinic,
Îndrăznesc să vă adresez întrebarea la care așteaptă răspunsul o țară întreagă, care, atunci când o să se adune din nou în curtea mănăstirii la hramul din vară, o să stea în soare, orbiți de razele reflectate de scena suficient de încăpătoare: de ce ați distrus frumosul natural al curții mănăstirii? Frumosul naturii care poartă amprenta Creatorului, cea a perfecțiunii, care nu va putea fi egalat de tot aurul adunat pe o scenă cât întregul județ. Copacii care purtau în ei viul a sute de ani, care separau duhul monahicesc de lumescul orașului din jur. Doar pentru o scenă imensă pentru un „public” nul, orientat cu spatele la răsărit…”
Semnat, un tânăr și creștin profesor de biologie, care a crescut în curtea mănăstirii, odată cu copacii care nu mai sunt.”
