„Înaltpreasfinția voastră,
Am avut un sentiment de bucurie când am citit zilele trecute un articol în cotidianul Crai Nou, cu privire la fixarea unei taxe unice pentru oficierea slujbei de înmormântare, deoarece în ….., unde slujitor al Domnului, de mai bine de … ani este Pr ……, această taxă a ajuns la valori ….., chiar și de ….. de lei. Oamenii își duc zilele de pe o zi pe alta, Sfânta Biserică e mai mereu goală, deoarece nu au posibilitatea de a plăti nici măcar 10 lei pentru un pomelnic ….. Mai nou, o mână de oameni încearcă să ridice un prăznicar, merg prin sat, adună bani, doar că să își poată crea condiții conforme anului în care trăim.
Totul bine și frumos! Inițiativa este lăudabilă, doar că din această ecuație lipsește preotul. Dânsul nu se implică. Motivele el le știe.
Biserica din ….. are și câteva hectare de teren, atâtea câte au mai rămas, deoarece de-a lungul vremii, cu avizul consiliului parohial (care se schimbă după cum bate vântul, și bate cam des) sau de la sine putere au fost schimbate, iar cele care au mai rămas se arendează. Pe ce sume sau foloase nu știe nimeni, dar se aude, și sumele nu sunt de neglijat. Bine ar fi ca aceste sume să fie cât mai mari și să se regăsească în visteria bisericii, doar că al nostru preot spune că acei bani sunt pentru ….., însă, după umila mea părere cred că mai presus de …… este interesul Bisericii, ori aici Biserica are un interes.
Când i s-a solicitat să acorde și dânsul o parte din subvenția pe care o primește pe cele 10 ha de teren precum și din arenda pentru anul 2022, nu a dorit să o facă, spunând că din acei bani ……. Doar din subvenția pentru aceste terenuri sumele încasate până acum depășesc ……
Din aceste terenuri și-a însușit, pe persoană fizică, în urma unor schimburi cât se poate de suspicioase, 0,75 ha teren arabil, cu ieșire la drumul județean.
Domnia sa a spus că va contribui și el cu o sumă în schimbul lemnelor de care are parte Biserica an de an. Lemne pe care, ani la rând, domnia sa le-a adăpostit în magazia personală, iar enoriașii, atâția câți mai merg la Sfânta Biserica zgribulesc de frig. Poate și de asta slujbele sunt și mai scurte. Părintele se îngrijește de sănătatea lor și îi trimite acasă mai devreme.
Plătim anual cotizația către biserică câte 50 de lei, iar când vine cu vestirea marilor sărbători este recompensat cu câte 10-20 de lei. Aceasta nu e …….!? Pomenirea morților se face, pe cimitir, de două ori pe an, când din nou încasează cel puțin câte 10 lei de mormânt. Tot ……!?
Pictura din Sfânta Biserică a fost refăcută, pe cheltuiala enoriașilor, când a fost achiziționat 3,5 mc material lemnos pentru schele, după care a fost depozitat în podul prăznicarului, de unde s-a evaporat. Nimeni nu știe nimic și nu face nimic. Întreb retoric: oare de ce?
Mai nou, un alt enoriaș, spune preotul, sătul de toate câte sunt, nu a mai răbdat și ar fi trimis o carte către cei mai de sus în care ar fi povestit ce și cum, scrisoare care a ajuns în mâinile sale, și din acel moment cei care mergem la Sfânta Biserică suntem des amenințați că „va analiza el scrisul din scrisoare cu cel de pe pomelnice și îi va arăta el”. În mai multe rânduri a declarat că „este sătul până peste cap” și „că îi este greață” de enoriași, ori vin cu întrebarea: de ce nu se dă la o parte? De ce nu lasă pe altul? Sunt atâția preoți tineri, sub oblăduirea cărora bisericile și comunitățile înfloresc, la slujbele cărora nu ai unde arunca un ac, pe când aici, bate vântul. Și mai revoltător este faptul că atunci când familia unui enoriaș bănuit că ar fi scris plângerea, a trecut prin momente dificile, domnia sa ar fi declarat „Ați văzut ce a pățit X pentru că mi-a făcut plângere”. Această atitudine este una jignitoare pentru un om de rând, darămite pentru o față bisericească! Sper că veți înțelege de ce scriu aceste rânduri și vă rog respectuos să declanșati o anchetă în acest caz, situație în care va stau la dispoziție la numărul de telefon ……
Vă rog să ne înțelegeți necazul și durerea! Preotul trebuie să fie alături de enoriașii săi și nu împotriva lor!”
